Eugenie Bouchard, amintire „amară” cu Simona Halep. „Nu s-a oprit și a servit. Era chiar la minge de meci”

de: Sorin Barbu
11 10. 2022

Eugenie Bouchard este încântată de România. Jucătoarea canadiană se află pe tabloul principal de la Transylvania Open și o va înfrunta în primul tur pe Anhelina Kalinina. Sportiva și-a adus aminte, la conferința de presă, desfășurată înaintea debutului, de un episod straniu de la un meci în care a înfruntat-o pe Simona Halep.

Eugenie Bouchard, încântată de sejurul de la Cluj

Eugenie Bouchard este unul dintre „numele grele” de Transylvania Open. A fost pe locul 5 WTA, a jucat o finală la Wimbledon, iar acum încearcă să revină în elita tenisului după o accidentare serioasă. Jucătoarea din Canada este încântată de sejurul la Cluj și a ieșit de câteva ori la plimbare prin oraș.

„Este prima dată când vin în România. Eu și antrenorul meu am petrecut ceva timp vizitând orașul și este atât de frumos.

Ne-am bucurat foarte mult de timpul petrecut aici până acum. De asemenea, suntem de părere că turneul este organizat foarte bine și nu ne vine să credem că este doar un turneu WTA 250, ar putea să fie WTA 1000”, a declarat sportiva care este considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuitul profesionist.

Eugenie Bouchard, amintire „amară” cu Simona Halep

La conferința de presă, desfășurată înaintea debutului la competiția din România, a vorbit despre Simona Halep și și-a amintit de meciul de la Wimbledon din anul 2014. Duelul a avut un moment straniu.

„Nu știu dacă vă amintiți, dar Simona urma să servească, iar un spectator din public a început să țipe. Eu mi-am pierdut concentrarea, am ridicat mâna, dar Simona nu s-a oprit din a servi. A fost chiar la minge de meci.

Simona a câștigat punctul, am pierdut și game-ul, și am rămas tare stresată, pentru că pierdusem mingea de meci. După care, mă bucur că am revenit și am servit pentru a mă califica în finală”, a declarat Eugenie Bouchard, care a ajuns în acel an în finala de la Wimbledon.

Eugenie Bouchard și Simona Halep s-au întâlnit de patru ori, iar jucătoarea din România s-a impus de trei ori. Canadianca s-a impus la Wimbledon, acum opt ani.

Sursa Foto: Facebook Eugenie Bouchard & Transylvania Open