Armin Nicoară și Claudia Puican sunt împreună de câțiva ani buni, însă nu au devenit părinți până acum. Recent, au început să circule zvonuri potrivit cărora artista ar fi însărcinată, iar fanii ei au reacționat imediat. Saxofonistul a pus punctul pe „i” și a lămurit dilema.
Soția lui Armin Nicoară a publicat recent pe internet o fotografie care a dat naștere la numeroase specualții. Nu mai este un secret pentru fanii lor faptul că artistul și Claudia Puican încearcă de ceva timp să devină părinți și au apelat la tratamente specifice pentru a avea un copil. După ce a apărut îmbrăcată într-un sacou mulat, cântăreața a fost întrebată dacă se pregătește să devină mămică.
Întrebarea a fost pusă de make-up artista Dana Roba, sub formă de comentariu, iar de acolo până la zvonuri legate de o eventuală sarcină a fost doar un pas. „Claudia, mi se pare mie, sau ești însărcinată? Se vede o burtică de graviduță prin acest sacou alb”, a comentat Dana Roba la o fotografie cu Armin și Claudia.
Cei doi au fost luați cu asalt de întrebări, atât din partea apropiaților, cât și a presei. Armin Nicoară a dat o declarație după ce s-a spus că ar urma să devină tătic, însă nu a oferit un răspuns foarte clar.
„M-au sunat mai multe persoane și m-au întrebat, dar nu e adevărat. Nu știu de unde a apărut în presă lucrul acesta și cine a spus, dar nu știu de ce s-ar fi putut lega. Nu știu de unde a pornit toată situația. Noi nu am făcut nimic, am vorbit cu toată lumea, dar nu știu de unde s-a auzit că e posibil să fie așa. Eu sunt curios de unde a pornit totul, pentru că noi nici nu am fost la Paris. Până la copil, mai am de băgat mult”, a declarat Armin Nicoară, pentru cancan.ro.
Claudia Puican a vorbit deschis despre provocările cu care ea și Armin Nicoară se confruntă în procesul de a deveni părinți. Cei doi nu pot avea copii pe cale naturală, astfel că trebuie să apeleze la inseminarea in vitro pentru a deveni părinți.
„Deja se știe că noi nu putem face copil pe cale naturală. Nu mi-e frică de asta, Dumnezeu știe mai bine ce e de făcut. Sper să am o sarcină ușoară, ca să pot să cânt”, a spus Claudia, în cadrul emisiunii WowNews.
„Noi de când ne-am cununat tot spunem că ne dorim copii, e greu să rămâi însărcinată în zilele noastre. Oamenii dacă mă văd puțin cu burtică sau mai grăsuță zic că sunt însărcinată, dar ei nu știu ce e în spatele nostru”, a mai precizat soția lui Armin Nicoară.