Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Glasgow Rangers de la Genk, iar scoțienii au făcut anunțul oficial în această seară.
La mai puțin de 24 de ore de la anunțul făcut de belgieni și șters ulterior, Rangers vine să confirme transferul definitiv al internaționalului român Ianis Hagi. Acesta a evoluat la „protestanți” la începutul acestui an sub formă de împrumut de la Genk și a impresionat atât de mult, încât oficialii scoțieni au activat opțiunea de transfer definitiv.
„Sunt extrem de fericit și mândru să fac parte din familia Rangers FC și să reprezint culorile acestui club. De-abia aștept să mă întâlnesc cu colegii, să jucăm pe Ibrox Park și să ne bucurăm alături de fantasticii noștri fani. A existat interes și din partea altor cluburi, dar prioritatea mea a fost mereu să revin la Glasgow și să joc pentru Rangers”, a spus Ianis Hagi.
„Hagi este aici!”, au postat cei de la Rangers pe contul de Twitter.
Inițial, Genk solicita 5 milioane de euro pentru transferul definitiv al lui Ianis Hagi, însă scoțienii au avut posibilitatea de a renegocia această sumă. Astfel, pentru ca Ianis Hagi să fie adus pe Ibrox Park, Rangers a plătit doar 3 milioane de lire sterline, aproximativ 3,3 milioane de euro, scriu cei de la Express.
„Ianis este recunoscut în Europa ca un jucător tânăr, talentat, așa că transferul său definitiv aici este o veste excelentă. Am reușit să dezvolt o relație bună cu Ianis foarte rapid.
Este o plăcere să-l antrenezi, vrea să învețe și să devină mai bun cu fiecare antrenament. Are deja experiența presiunii și a așteptărilor de pe Ibrox și știu că este pregătit pentru următorul sezon”, a declarat managerul Steven Gerrard.
Ianis Hagi, 21 de ani, a bifat 12 meciuri în tricoul lui Rangers, pentru care a marcat 3 goluri și a dat două pase decisive.