Este alertă alimentară în România! Inspectorii ANPC trag un nou semnal de alarmă, vorbind de o nouă alertă alimentară în România. S-a luat decizia de a se retrage de pe piață produsul în care au fost găsite metale grele. Din păcate, nu este pentru prima dată când sunt descoperite metale grele în produsele comercializate. Genul acesta de situații au fost, atât în România, cât și pe piețele europene.
Peștele este considerat o parte importantă a unei diete sănătoase și echilibrate. Acest lucru se datorează proprietăților sale nutriționale excepționale. Vorbim aici de proteine de înaltă calitate, vitamine, acizi grași esențiali omega-3.
Peștele și fructele de mare sunt surse dietetice unice de acizi grași docosahexaenoici și eicosapentaenoici cardioprotectori. Astfel, numeroase autorități de sănătate publică recomandă un consum regulat de pește echivalent cu cel puțin 1-2 porții pe săptămână pentru a preveni bolile cronice legate de alimentație.
Din nefericire, impactul antropogen asupra mediului, industrie, agricultură, minerit, crește semnificativ cantitățile de metale grele prezente în mod natural în mediul înconjurător, inclusiv în ecosistemul marin. În consecință, organismele marine, pești, moluște, crustacee, pot acumula aceste metale până la concentrații potențial toxice.
Adesea, peștele și alte fructe de mare reprezintă una dintre principalele surse de expunere la metale pentru populația generală. Alimentele care conțin metale toxice peste nivelurile admise sunt considerate dăunătoare pentru sănătatea umană și sunt interzise pentru comercializare de multe reglementări naționale și internaționale.
Din păcate, inspectorii ANPC vorbesc despre o nouă alertă alimentară în România. La ultimele inspecții s-au descoperit metale grel în mai multe produse din pește. Conform datelor, s-au găsit cantități peste limită de Cadmiu, Arsenic, Mercur și Plumb. În concentrații peste valorile admise, acestea pot avea efecte grave asupra sănătății, de exemplu pot să atace rinichii.
Produsul în care au fost găsite metale grele este de provenință asiatică, mai exact din Vietnam. ANPC vorbește de câteva tone bune de pește cu astfel de probleme. Pe de altă parte, șeful ANPC, Horia Constantinescu, declară că, deși sunt produse de import, operatorii comerciali ar fi trebuit să facă aceste verificări, înainte de a le comercializa:
„Acest lucru ar trebui să mobilizeze și alte autorități, pentru a demara ridicări încă de la frontieră.
Este păcat să găsim aceste mărfuri în depozitele marilor operatori comerciali, puse la dispoziția consumatorilor, în condițiile în care anumite zone, cu alarmă în acest sens, ar fi putut fi verificate încă de la momentul importului.”, a declarat șeful ANPC, Horia Constantinescu, la Antena 3.
Printre comercianții mari verificați de ANPC, se numără și Metro Pallady Metro Logistics / Yussen, găsindu-se, atât la cei menționați cât și al alți 7 comercianți, 2 tone de pește din Vietnam cu cantități peste valorile admise de metale grele.