19 mart. 2024 | 19:10

Escaladează războiul din Ucraina?! Țara puternică din NATO care ar trimite soldați în conflict, conform rușilor

News
Escaladează războiul din Ucraina?! Țara puternică din NATO care ar trimite soldați în conflict, conform rușilor
Franța ar vrea să trimită soldați în Ucraina

Cât de aproape suntem să escaladeze războiul din Ucraina? Rusia susține că un membru important al NATO se pregătește să trimită în jur de 2.000 de soldați pe frontul din Ucraina, pentru a lupta împotriva Kremlinului.

Rusia spune că un membru NATO va trimite soldați în Ucraina

Serghei Narîșkin este directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse. În cursul zilei de astăzi, acesta a declarat că deține informații potrivit cărora un membru NATO important se pregătește deja să trimită un efectiv militar în Ucraina.

Directorul SVR spune că Franța ar pregăti, în primă fază, să trimită în jur de 2.000 de soldați pentru a lupta pe frontul din Ucraina.

„Actualei conduceri a Franței nu-i pasă de moartea francezilor obișnuiți și de preocupările generalilor. Potrivit datelor primite de Serviciul rus de informații externe, un contingent este deja pregătit pentru a fi trimis în Ucraina. La etapa inițială, acesta va fi de aproximativ 2.000 de persoane”, a notat Narîșkin, citată de agenția de presă de stat rusească TASS.

Cum a răspuns Kremlinul

De amintit este faptul că, în urmă cu puțin timp, președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Paris, că nu exclude posibilitatea de a trimite militari în Ucraina.

„Vom face tot ce putem pentru a împiedica Rusia să câştige acest război. Şi spun acest lucru cu determinare, dar şi cu o umilinţă colectivă pe care trebuie să o avem, în lumina ultimilor doi ani.

Cei care au spus ‘niciodată, niciodată’ astăzi au fost aceiaşi care au spus niciodată avioane, niciodată rachete cu rază lungă de acţiune, niciodată camioane.

Ei au spus toate acestea acum doi ani. Mulţi din jurul acestei mese au spus că ‘vom oferi căşti şi saci de dormit’, iar acum spun că trebuie să facem mai mult pentru a obţine rachete şi tancuri. Trebuie să fim umili şi să ne dăm seama că (întotdeauna) am întârziat şase-opt luni”, a declarat Macron.

Mai mult, Serghei Narîșkin spune că armata franceză se teme că o unitate atât de importantă nu va putea fi transferată în liniște în Ucraina și staționată acolo.

„Astfel, ea va deveni o țintă legitimă prioritară pentru atacurile din partea forțelor armate ruse. Acest lucru înseamnă că va avea soarta tuturor francezilor care au venit vreodată pe teritoriul lumii ruse cu o sabie”, a conchis Narîșkin.