Este alertă maximă în familia lui Florin Salam, după ce Maria, sora sa, a fost dată dispărută de acasă chiar de soțul ei. Aceasta nu s-a mai dus să își ia copiii de la școală, așadar s-a crezut că este răpită. Însă ce anume s-a întâmplat.
Florin Salam este într-o situație dificilă, după ce familia l-a anunțat că nu mai dă de sora sa, Maria. Inițial, soțul acesteia a fost cel care a sunat la numărul unic de urgență 112 ca să alerteze autoritățile, spunându-le că partenera lui a fost răpită în ce se ducea să își ia copiii de la școală.
Însă după mai multe ore, chiar Maria a fost cea care a anunțat că nu trebuie să o caute nimeni, deoarece ar fi plecată cu amantul ei, un bărbat cu care ar avea o idilă de mai mulți ani.
Conform unor surse, bărbatul minsterios ar fi nimeni altul decât managerul lui Florin Salam, care poartă numele de Grasu. Cei doi ar avea o relație ascunsă de mai mult timp, iar la momentul de față au decis să fugă împreună în lume, deși urmează a înfrunta furia familiei.
”Maria a lăsat copilul la școală și a plecat cu mine. Nu se mai întoarce acasă, pentru că, de acum înainte, vom locui împreună. Cineva, cred că sora soțului ei, a sunat la 112 și a spus că am răpit-o. Doar că nu este adevărat. De azi, relația noastră este una oficială”, a declarat managerul lui Florin Salam pentru cancan.ro.
„O să divorțăm fiecare. Salam a spus că nu se opune, suntem majori și cunoaștem fiecare ce este mai bine pentru noi. Florin ne-a dat binecuvântarea”, a mai declarat managerul.
Nu este pentru prima dată când Maria se află în centrul unui scandal amoros. În urmă cu numai câteva luni, ea a anunțat că nu mai dorește o împăcare cu soțul ei de care se despărțise, chiar dacă sunt împreună de peste 20 de ani și au cinci copii împreună. Iar Grasu își aștepta iubita de care se pare că nu s-a despărțit nici acum.
Dar atunci, ca și acum, Florin Salam a hotărât să nu se implice în scandalul dintre cei doi, chiar dacă este apropiat de familia lor. Însă singurul sfat pe care l-a avut Florin Salam pentru ei este ca cei doi soți să își rezolve problemele cu discreție, mai ales că formează un cuplu de peste două decenii și au cinci copii care au nevoie de ei.