06 iul. 2021 | 09:47

Emma Răducanu, victima organizatorilor de la Wimbledon? Ce a pățit în meciul de aseară

Sport
Emma Răducanu, victima organizatorilor de la Wimbledon? Ce a pățit în meciul de aseară
Emma Răducanu, victima organizatorilor de la Wimbledon? Ce a pățit în meciul de aseară

Emma Răducanu a devenit senzația turneului de la Wimbledon. Jucătoarea cu origini românești s-a transformat dintr-o anonimă într-un star al tenisului, în doar o săptămână. Răducanu a ajuns în optimile de finală de la All England Club, după ce a trecut de trei sportive mult mai bine cotate decât ea, inclusiv de Sorana Cîrstea. Luni seară, jucătoarea clasată pe locul 338 mondial a trăit, însă, o experiență total neplăcută.

Emma Răducanu, victima organizatorilor de la Wimbledon?

Emma Răducanu a făcut furori la Wimbledon. În doar o săptămână, ea a trecut de la statutul de necunoscută la cel de star mondial al tenisului. După 3 victorii fără set pierdut, jucătoarea de 18 ani a devenit prezența după care se întorc toate capetele. A intrat, brusc, în atenția publicului și a presei. S-a aflat că are tată român, mamă chinezoaică și că s-a născut în Canada, dar trăiește de la 2 ani în Anglia. Că e o elevă eminentă, că vizitează Bucureștiul de câteva ori pe an și îi plac mâncărurile preparate de bunica ei dinspre tată.

Clasată pe locul 338 WTA, ea a primit un wild-card din partea organizatorilor turneului de la Wimbledon. Dar nu ușor, aceștia nefiind convinși, inițial, că ar trebui să acorde o asemenea invitație unei sportive de pe locul „300 și ceva”. Emma Răducanu a prins șansa vieții ei cu amândouă mâinile și a „scris” o poveste care a captivat inimile și imaginația publicului și ale jurnaliștilor. Până în optimi, ea le-a învins pe rusoaica Vitalia Diatcenko, locul 150 WTA, scor 7-6, 6-0, pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 42 WTA, finalistă la Roland Garros în 2019, 6-2, 6-4 şi pe Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, scor 6-3, 7-5.

Ce a pățit în meciul de aseară

Luni seară, Emma Răducanu a jucat, pe Terenul 1 de la Wimbledon, contra australiencei Ajla Tomljanovic (75 WTA). După un prim set echilibrat, pierdut cu 4-6, jucătoarea cu origini românești a dat semne de slăbiciune. La 3-0 în setul secund pentru adversară, ea a fost nevoită să ceară intervenția medicului. Răducanu părea să respire greu și să aibă un disconfort în zona plexului solar. A plecat la vestiare, iar după câteva minute a fost anunțat abandonul ei. Ceva mai târziu, organizatorii au anunțat că retragerea a fost cauzată de „probleme de respirație”. Comentatorul Eurosport, fostul campion Mats Wilander a fost de părere că simptomele au semănat cu cele ale unui atac de panică.

În aceeași idee, Daily Mail  consideră că organizatorii au greșit schimbând programul clasic al partidelor feminine din optimi. Dar tentația de a o „oferi” telespectatorilor pe noua senzație a tenisului, la o oră de vârf, a fost mai puternică. Iar acest lucru se pare că a copleșit-o pe Emma Răducanu.

Nu poate trece neobservat faptul că Răducanu a jucat în al treilea meci al zilei (n.r – pe Terenul 1). În mod controversat, a fost abandonată regula conform căreia toate meciurile feminine din optimi sunt programate între primele două ale zilei. Asta, pentru a exista o egalitate de șanse la recuperare, ținând cont că întâlnirile fetelor din sferturi se joacă marți, a doua zi. Dar tentația de a oferi publicului, la o oră de vîrf a serii, pe noua senzație de la All England Club, a fost mai mare. Trebuie avută mai multă grijă cu aducerea unor tinere talente în lumina orbitoare a interesului public, dată fiind popularitatea turneului”, a scris jurnalistul de la Daily Mail.

Oricum, Emma Răducanu a făcut un salt impresionant în clasamentul WTA, ajungând până pe locul 175. Ea a câștigat și un cec de 211.000 de euro, de 5 ori mai mult decât câștigase până atunci în toată cariera.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro