Eliminare așteptată la Survivor România 2022. Anunțul lui Dan Pavel la Pro TV

de: Năstase Mirabela
01 02. 2022

Eliminare așteptată la Survivor România 2022, în ediția de marți, 1 februarie 2022. Prezentatorul Daniel Pavel a făcut anunțul în Consiliul de Eliminare. Totul a depins însă de votul telespectatorilor care au ales pe cine să salveze și pe cine să elimine din competiție. Pentru că Războinicii au câștigat ieri și cea de-a treia luptă pentru Imunitate, Faimoșii au mai pierdut azi un concurent.

Pedepse au fost aplicate în Consiliul de azi

Nu este însă din rândul fetelor, căci, așa cum spunea prezentatorul Daniel Pavel la Consiliul de luni seară, fetele nu au putut fi propuse spre eliminare, întrucât numărul lor era deja redus.

Nominalizații pentru eliminare din echipa Faimoșilor au fost sunt: Robert Niță, nominalizatul colectiv al tribului Faimoșilor, Radu Itu, nominalizat de Cătălin Zmărăndescu, cel care deține colanul de imunitate individuală, dar și TJ Miles, care a fost nominalizat de Elena Chiriac, cea care deținea al doilea colan de imunitate individuală.

Daniel Pavel a spus cine a fost eliminat azi de la echipa Faimoșilor, dar nu înainte de a aplica și pedepse pentru ceea ce s-a întâmplat azi pe traseu, când a izbucnit un adevărat scandal între anumiți concurenți de la Faimoși și Războinici. Este vorba despre Cătălin Zmărăndescu și Duli și Ana Dobrovie.

„Următoarea recompensă câstigată de tribul vostru nu va fi și pentru voi”, le-a spus Daniel Pavel.

În continuare, cei trei nominalizați au luat cuvântul în așteptarea verdictului lui Daniel Pavel.

„Robert Niță: Aș vrea să fiu într-un loc în care sa mă pot face cât mai bine mai repede. Sunt un pic trist și îngrijorat pentru că am venit cu ganduri mari si sper sa urmeze ceva mai bun.

Radu: Itu. Am mari emoții, pentru că nu îmi doresc să plec acasă, este prea devreme și nu vreau acum asta. Azi la joc nu mi-a placut atitudinea unora dintre noi, pentru că nu îmi plac certurile și scandalurile. Simt că aici rezonez doar cu cateva persoane din echipa mea si sper ca publicul sa vada ce fel de om sunt.

TJ: Eu mă simt bine, sunt Ok, sunt tare, m-am reparat, nu cred ca plec acasă. Cred ca am mulți urmăritori și vreau să îi fac mândri. Îmi place sa fiu la Survivor și să petrec timp aici”, au spus cei trei, în așteptarea votului.

Eliminare așteptată la Survivor România 2022

Daniel Pavel a făcut anunțul așteptat al serii:

„Concurentul pentru care Survivor se termină este cel care a acumulat cele mai puține voturi. Concurentul pentru care Survivor România se oprește acum și aici este Robert Niță”.

Robert Niță a luat cuvântul și a ținut să transmită câteva gânduri de final.

„Asa cum am spus si mai devreme, lăsand la o parte discuțiile care au fost, încetase sa mai fie pentru mine o competiție sportivă, pentru că mă durea jumătăte de corp, dar asta a fost și o modalitate de a-mi testa limitele, am tras învățămintele din tot ce s-a întamplat.

Mă bucur ca am facut parte din echipa Faimosilor și sper ca lucrurile să se regleze în cadrul echipei și să găsească liniștea necesară pentru a fi mai competitori și câștigători.

Jocul de recompensă de azi a fost câștigat însă de Faimoși cu scorul de 10 la 7, aceștia câștigând spaghete.

sursa foto: Pro TV.