Săptămâna trecută, elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal au stat acasă în zilele de joi și vineri, dar vor reintra în activitate normală astăzi, 28 ianuarie 2019.
În teorie, elevii ar fi trebuit să aibă liberă doar ziua de joi, 24 ianuarie 2019, datorită faptului că era sărbătoare națională. Pe parcursul zilei de joi însă, Ministrul Educației a declarat că școlile vor fi închise și vineri, 25 ianuarie, din motive medicale. Epidemia de gripă reprezintă o problemă națională din ce în ce mai gravă, cu numeroase decese înregistrate din cauza acestei afecțiuni.
Duminică, doamna ministru a confirmat că școala va reîncepe luni pentru elevii din toate ciclurile de învățământ. Deși cursurile se vor desfășura în condiții normale, intrarea în majoritatea școlilor se pare că se va realiza pe baza unor triaje pornind de la starea de sănătate a copiilor.
„Îi invit mâine (luni- n.r.) pe toți la școală, în fiecare școală se face un triaj de sănătate foarte sever. Ca urmare, cei care sunt în situația de a nu fi sănătoși sunt trimiși la medic, cei care au starea de sănătate normală rămân la școală și își văd de lecții așa cum stabilește programul pentru fiecare clasă în parte. Din informațiile pe care eu le am, în zilele care au precedat ziua de joi, ziua de joi a fost liberă, a fost 24 ianuarie, vineri am prelungit această mini-vacanță ca să zic așa, din informațiile pe care le am și care au ajuns la minister, în fiecare școală se face acest triaj. Este chiar sever, aș îndrăzni să spun”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea Tv.
Ministrul Educației a reiterat importanța acestei săptămâni școlare și într-o intervenție la Antena 3. „Se duc la şcoală, pentru că săptămâna care începe mâine este ultima săptămână din semestru. Ca urmare, se încheie situaţiile şcolare şi noi nu putem bulversa încheierea semestrului. Îi invit pe toţi colegii profesori, îi invit pe părinţi şi pe copii să se pregătească pentru ziua de mâine, este o zi de şcoală şi va fi toată săptămâna, ultima săptămână din acest semestru, după care urmează o săptămână de vacanţă”, a declarat Ecaterina Andronescu duminică, 27 ianuarie 2019.
Pentru a înțelege mai bine gravitate situației din țara noastră referitoare la bolnavii de gripă, merită avute în vedere afirmațiile Ministrului Sănătății. Sorina Pintea a anunțat, vineri, că România este în pragul unei epidemii, precizând însă că, pentru a putea fi declarată stare de epidemie, trebuie ca săptămâna viitoare numărul cazurilor diagnosticate de gripă să fie mai mare decât cel estimat.
Pintea a mai precizat că numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităților școlare transmis Ministerului Sănătății de către Direcțiile de Sănătate Publică este de aproape 6.000.