27 ian. 2022 | 13:10

Edi Iordănescu, la un pas să antreneze în Golf. Cu cine putea semna noul selecționer al României

Sport
Edi Iordănescu, la un pas să antreneze în Golf. Cu cine putea semna noul selecționer al României
Edi Iordănescu, noul selecționer al României, putea antrena în zona Golfului pe un salariu de 7 ori mai mare decât va lua la națională

Edi Iordănescu, la un pas să antreneze în Golf. Noul selecționer al naționalei României ar fi avut o altă opțiune pentru cariera sa, în cazul în care negocierile FRF cu Ladislau Boloni s-ar fi încheiat cu succes. Tehnicianul de 43 de ani a fost a cincea alegere a șefilor federației, dar, până la urmă, a fost cea care s-a concretizat. Totuți, Edi Iordănescu putea avea un alt drum în carieră, mult mai bănos, dacă nu devenea selecționer.

Edi Iordănescu, la un pas să antreneze în Golf

Edi Iordănescu, la un pas să antreneze în Golf. Tehnicianul de 43 de ani a devenit, de marți, noul selecționer al naționalei României. El a profitat de eșuarea negocierilor FRF cu Ladislau Boloni. Dar și de eșecul celorlalte discuții ale șefilor federației cu alți trei antrenori: Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu.

Edi Iordănescu și-a fixat deja obiectivele la națională. Ele sunt legate, pe de o parte, de obținerea calificării la Euro 2024. Dar, ca obiectiv secundat, însă nu mai puțin important, de câștigarea grupei din Liga Națiunilor.

„Obiectivul este calificarea la Campionatul European, dar există şi unul intermediar, ceea ce înseamnă Liga Naţiunilor. Şi din punctul meu de vedere e un obiectiv firesc, pentru că el afectează într-o manieră importantă tragerea la sorţi şi şansele de a ne califica. Obiectiv intermediar înseamnă un loc anume în Liga Naţiunilor şi vă spun sincer că ţinta este locul întâi în grupă.

Eu am văzut deja şi un număr de meciuri cu fiecare adversar din grupă (n.r. – Bosnia-Herţegovina, Finlanda, Muntenegru) şi pot spune că ţintim primul loc, pentru că aceasta este mentalitatea corectă. Cred că va fi o grupă echilibrată, însă am mare încredere în potenţialul fotbalistului român şi în marja de creştere a echipei naţionale”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă de marți, în care a fost anunțat ca nou selecționer.

Cu cine putea semna noul selecționer al României

Edi Iordănescu putea avea, însă, un alt drum dacă unul dintre antenorii dinaintea sa ar fi ajuns la un acord cu FRF pentru postul de selecționer. Tehnicianul care le-a pregătit pe CFR Cluj și FCSB a avut o ofertă concretă de la Al Fateh, o formație din Arabia Saudită

Tratativele lui Iordănescu cu Al Fateh au început în perioada în care toată lumea era convinsă că Loţi Boloni urma să devină antrenorul echipei naţionale. Şi au avansat repede pentru că echipa din Arabia Saudită voia să-l pună urgent pe bancă.

Potrivit presei saudite, Al Fateh îi oferea lui Edi Iordănescu un salariu de aproximativ 1,48 milioane de euro pe an. În momentul în care FRF s-a reorientat către Iordănescu, saudiţii au făcut o ultimă încercare şi au crescut oferta la 1,8 milioane de euro, dar fără succes.

Edi Iordănescu a mai avut, însă o ofertă, tot din zona Golfului Persic, chiar înainte de a afla că el va fi noul selecționer al României. Potrivit digisport.ro, conducerea celor de la Khorfakkan, echipă din Emiratele Arabe Unite, l-a contactat pe român şi l-a întrebat în ce condiţii e dispus să intre în negocieri pentru preluarea formației clasate pe locul 10 din 14 în Emiratele Arabe Unite. Acordul la care Edi Iordănescu a ajuns cu FRF a dat, de la sine, și răspunsul.

Edi Iordănescu va avea un salariu de 20.000 de euro pe lună, ca selecționer. Acesta poate ajunge la 25.000 de euro lunar, dacă naționala va câștiga grupa din Liga Națiunilor. Partidele din această competiție vor avea loc în lunile iunie și septembrie.

Parteneri
"Dacă cei din Parlament ar avea frică de Dumnezeu și ar face cu adevărat dreptate, nu pe mită, cum ar arăta țara asta?" Strigătul de furie al unui preot
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Statul român îți ia 70% din ce câștigi. Nivelul colosal al taxării, explicat de un economist
EVZ.ro
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU mai are scăpare. Decizia care scoate totul la suprafață
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Mediaflux
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro