Se pare că iarna aceasta va face în ciuda românilor speriați de facturile mari la căldură și vine cât de curând cu zăpadă și ger. Administrația Națională de Meteorologie a refăcut prognoza pentru zilele care au mai rămas din noiembrie, iar aceasta arată că iarna se instalează în România.
Zilele frumoase și anormal de călduroase s-au sfârșit, conform Administrației Naționale de Meteorologie, care anunță că temperaturile încep să scadă, ajungându-se la valori normale cu perioada calendartistică.
Astfel, temperaturile vor vor oscila între 7 și 15 grade Celsius pe timpul zilei, în Capitală, iar pe timpul nopții termometrele vor scădea până la 4 grade Celsius.
Deja pe Transfăgărășan, la Cota 2000, în cursul zilei de vineri, 11 noiembrie 22022 a început să ningă, în jurul orei 4:00. Stratul de zăpadă depus a fost de 3-4 centrimetri, suficient încât totul să capete aspect veritabil de iarnă.
Astfel, drumarii au ieșit la deszăpezit. Fulgii de zăpadă s-au transformat în curând în ploaie, dar se poate spune că a fost un prim episod de iarnă.
Iarna se instalează în România odată cu venirea lunii decembrie, când temperaturile vor ajunge la normalul perioadei calendaristice, adică va fi frig. Temperaturile vor coborî până la -1 și -4 grade Celsius.
De asemenea, începând de astăzi temperaturile maxime ajung la limita înghețului în nordul Moldovei, estul Transilvaniei și se vor înregistra doar în jur de 5 grade Celsius în sudul teritoriului.
În plus, valorile nocturne vor fi în scădere începând de joi, 17 noiembrie, media minimelor fiind în jur -5…-4 grade Celsius în nordul Moldovei și estul Transilvaniei.
Conform ANM, sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și în zonele joase din Moldova, Transilvania, precum și în zonele deluroase din Muntenia.
În regiunile de munte vor predomina ninsorile și viscolul, iar frigul va fi accentuat de rafalele de vânt puternice.
De asemenea, probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 17-22 noiembrie și după 26 noiembrie, mai anunță ANM în noua prognoză.
În Banat, valorile termice ale zilei vor fi în scădere în prima săptămână din interval, de la medii regionale în jurul a 16 grade, până spre 7…8 grade Celsius, valori apropiate de normele perioadei.
În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor ajnge până spre medii în jurul a 11 grade Celsius.
În Crișana, temperaturile maxime vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului, cu medii în jurul a 15 grade Celsius, până spre 7…8 grade Celsius.
În a doua săptămână din interval, temperaturile zilei vor avea tendința de creștere până spre medii în jurul a 11 grade Celsius.