Dan Petrescu este, în acest moment, cel mai titrat antrenor din Liga 1. Are cele mai multe prezențe în Cupele Europene și trei titluri consecutive cu CFR Cluj. Dar Dan Petrescu, după ultimul meci din campionat, și-a anunțat plecarea de la echipă.
Ultimul meci din campionatul intern se pare că a fost ultima picătură pentru cel mai titrat antrenor al momentului. Dan Petrescu, în declarația de la finalul meciului dintre CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, a avut o răbufnire nervoasă.
Conform DigiSport, acesta și-a anunțat demisia de la CFR, după ultimul joc din Europa Leage, cel împotriva celor de la AS Roma. Decizia acestuia vine după meciul pierdut în fața celor de la Gaz Metan, cu 2 la 1, acuzând arbitrajul dezastruos și jocul slab făcut de echipa sa.
”Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur nu avem nicio șansă. După meciul cu Roma, vine pauza și vreau să plec și eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea. Vreau să-mi iau și eu o pauză, că nu mai pot. Să vină altcineva să facă față la tot, nu numai la arbitraj, că nu numai asta e problema. Să vină altcineva și să mă lase pe mine să mă mai odihnesc”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă de la finalul meciului.
Ultimul meci din etapă, a fost unul de infarct pentru Dan Petrescu. A acuzat arbitrajul defectuos, anularea unor goluri din faze aproape clare, dar și prestația slabă a elevilor săi.
Decizia, poate la nervi, de a plecat de la CFR Cluj, vine pe acest fond al greșelilor de arbitraj. Nu este prima dată când Petrescu acuză arbitrajele din campionatul intern.
„Eu am cerut jucători și arbitraje corecte! Arbitraje corecte nu am… Nu am cerut să mă ajute niciodată, dar să fie corecți. Păi, tată, ei trebuie să se ocupe și să vorbească. Ce ne facem? Eu să vorbesc? M-am săturat să vorbesc. Trebuie să vorbească să-mi asigure arbitraje corecte”, a mai declarat Petrescu.
Dan Petrescu se poate mândri cu trei titluri consecutive câștigate cu CFR Cluj și cu cele mai multe prezențe în Cupele Europene, fie că vorbim de Liga Campionilor, fie că vorbim de Europa League.
CFR Cluj sub bagheta acestuia a adus cele mai multe puncte României, în înfruntările inter-cluburi, la nivel european. Rămâne să vedem dacă va reveni asupra decizie sau dacă într-adevăr va pleca de la CFR, având în vedere că are și o clauză grea la contractul semnat.