Drumul secret din Delta Dunării. Ajungi până la mare pe el, însă e cunoscut doar de oamenii locului
Acesta este drumul secret din Delta Dunării, pe care ajungi până la mare pe el. Acesta este cunoscut doar de oamenii locului. Delta Dunării și Marea Neagră sunt două atracții extrem de cunoscute din România, care merită vizitate cel puțin o dată în viață.
Drumul Piraților care leagă Delta Dunării de Marea Neagră
Cei care ajung în Delta Dunării și sunt dornici de aventură trebuie să știe că se spune că în zonă există un drum secret, de piatră, care face legătura cu Marea Neagră, însă puțini sunt cei care au auzit de existența acestuia. Drumul este unul vechi, dar cunoscut doar de câțiva localnici, din gura altor localnici. Acesta ar fi fost făcut chiar de pirați, acum sute de ani.
Nu mai este un secret faptul că țara noastră este una plină de atracții turistice extrem de impresionante, dar și de mistere. Unul dintre ele este chiar drumul secret care leagă Delta Dunării de Marea Neagră.
Mulți s-au interesat de existența drumului Piraților
Doar bătrânii locului au luat la cunoștință despre acest drum secret. De asemenea, localnicii au povestit de mai multe ori că au fost întrebați de persoane interesate de această rută secretă dacă știu cum se ajunge aici.
Acest drum misterios leagă malul Mării Negre de cel al Dunării, în mai multe locuri. Bătrânii satului au auzit de când erau și ei copii, tot de la bătrâni, despre acest drum secret și nimeni nu contestă, dintre localnici, existența lui.
Drumul ar avea 1000 de ani vechime și ar fi construit sub luciul apei
Se spune că drumul cu pricina ar avea cu mult peste 1.000 de ani vechime și ar fi fost, de fapt, în trecut, o rută secretă pe care o știau și circulau doar pirații. Arheologii nu au confirmat, deocamdată, existența acestui drum controversat.
Cu toate acestea, localnicii sunt cât se poate de convinși și încrezători că drumul secret al piraților există. Unul dintre bătrâni a dezvăluit că este construit în urmă cu o mie de ani, din lespezi mari de piatră, la două palme sub luciul apei, astfel că este ascuns ochiului celor care mai ajung prin zonă.
Mărturia unui localnic
„Da, domnule. Cică piraţii l-au făcut, acuma o mie de ani. Este din lespezi mari, din piatră, la două palme sub luciul apei, printre smârcuri. E lat cât să treacă două care şi merge tocmai de la Sulina până după Caraorman, prin bălţile cele mari. Dacă nu ştii ce-i acolo, zici că-i mlaştină, dar dacă baţi cu pasul drumul şi-l ştii, mergi două zile pe jos pe el. E netedă ca-n palma piatra, iar apa nu trece nicăieri de genunchi”, a povestit un locuitor, conform adevărul.ro.
Drumul Piraților, adevăr sau ficțiune?
Pescuitul este ocupația de bază a localnicilor, pe lângă controlul navigaţiei şi comerțul. De asemenea, întrepătrunderea apelor vine, normal, cu o mulțime de alte legende.
Astfel, și povestea cu drumul depiatră al pirașilor, vechi de 1000 de ani, ar putea fi la fel de adevărată ca și cele cu Ilene Cosânzene și zmei, poveste de care am mai amintit AICI!