O cântăreaţă de la noi trece printr-o dramă imensă! Artista nu şi-a mai văzut fiica de 7 ani, iar asta o împiedică să fie pe deplin fericită, deşi tocmai a devenit mamă pentru a doua oară.
Deşi a devenit, de curând, mama unui băieţel şi are toate motivele să fie fericită, Roxana Blagu a povestit, în emisiunea “La Măruţă”, că nu poate fi pe deplin mulţumită de viaţa pe care o are. Motivul, spune aceasta, este faptul că fetiţa sa, Oana, nu locuieşte cu ea. Mai mult, nu a mai văzut-o de mai bine de 7 ani. Fosta componentă a trupei Trident a trebuit să îi ureze copilei “La mulţi ani” prin intermediul televizorului.
”Oana împlinește 12 ani. Cu ocazia aceasta vreau să îi urez și eu La mulți ani!. Este o zi specială pentru mine, fetița mea este deja domnișoară și-mi doresc să fie bine. O iubesc enorm, chiar dacă nu am văzut-o de atâția ani și practic acum suntem străine. Am zis că nu o să plâng, dar nu am mai stat împreună cu ea de șapte ani. Mi-a fost frică de situația în care sunt astăzi. Eu reușesc să o văd mai tot timpul în poze, de la distanță, încerc să evit tensiunile care s-ar putea face în jurul ei.
Am fost după ea peste tot pe unde aflam că este, dar am renunțat să mai apar în fața ei pentru că mă durea să o văd tristă. Îmi doresc ca într-o zi să vadă tot ce îi scriu și să știe că am fost și voi fi lângă ea mereu”, a spus Roxana Blagu, cu lacrimi în ochi, la Pro TV.
Roxana a pierdut în urmă cu şapte custodia fetiţei pe care o are cu un cunoscut om de afaceri. Se pare că judecătorii n-au văzut cu ochi buni faptul că fosta cântăreaţă îşi schimba atunci des domiciliul fără să anunţe acest lucru şi au decis că tatăl poate să aibă grijă mai bine de micuţă. De asemenea, acesta a demonstrat că are şi garanţii financiare pentru creşterea şi educarea copilului.
În vârstă de 35 de ani, Roxana și-a refăcut viața alături de Andrei Badiu, căruia i-a dăruit un băiețel. Blonda se declară liniştită, găsindu-şi în Andrei un adevărat sprijin.
În perioada 2004-2006, Andreia, Loredana şi Roxana au făcut furori cu trupa Trident. Cele trei făceau senzaţie cu fiecare apariţie, mai ales că au devenit imediat celebre datorită blugilor decupaţi în zona posteriorului. În ciuda succesului, formaţia a rezistat doar trei ani.