Drama trăită de Zannidache. Momentele uluitoare pe care le-a avut, i-a fost atât de greu

Zannidache, concurentul Survivor din echipa Faimoșilor, nu a avut o viață deloc ușoară. El a povestit în repetate rânduri cum a crescut la orfelinat, însă puțini oameni știu cum este, de fapt, viața într-un centru de plasament. Acum, artistul a povestit prin ce a fost nevoit să treacă. Fără niciun fel de reticență, protejatul lui Alex Velea a dat detalii despre viața pe care a trăit-o în sistemul de protecție al copilului.

Zannidache a trecut prin momente dificile, la orfelinat

Artistul a povestit că nu a știut multă vreme ce se întâmplă cu el. Un moment care l-a marcat a fost atunci când oamenii de la centru i-au sărbătorit ziua de naștere. Au venit la el cu tort și lumânări, cântându-i ”La mulți ani!”. Fiind copil și fără să cunoască prea multe lucruri pe care ceilalți le consideră normale, Zanni nu a înțeles, la vremea aceea, ce i se întâmpla.

„Până la șase ani nu știam ce se întâmplă cu viața mea, eram ca un animal. Îmi amintesc că au venit la un moment dat cu un tort și nu înțelegeam de ce toată lumea cânta. Nu știam că este ziua mea, că o dată pe an se sărbătorește, nu știam ce înseamnă zi de naștere.

Nu știam că sunt băiat, ne băgau la dușuri pe toți. A fost teribil. Când am mers în alt centru, oamenii de acolo au început să mă învețe diverse lucruri pe care nu le știam. Ei au văzut că eram ca un animal. Miroseam tot ce primeam”, a povestit Zannidache, într-un interviu pentru Revista Viva!

Concurentul Survivor mai povestește că era tot timpul în expectativă, iar asta pentru că nu știa dacă o sa ia sau nu bătaie. Viața lui a fost foarte chinuită, iar la 14 ani a fost dat afară din centrul de plasament.

„Nu înțelegeam niciodată dacă o să iau sau nu bătaie pentru ceva. Nu știam cum sunt regulile cu mesele. Știam doar că îmi este foame și așteptam să ni se dea ceva de mâncare. Nu a fost greu sau ușor, pentru că nu știam altfel. Eram neînțeles de toată lumea. Eram bătuți de cei mai mari.

Nu aveam libertatea să mă joc, nu aveam prieteni. Aici am stat de la 6 până la 14 ani, când m-au dat afară, ca pe un câine. Mi-au dat o geantă, să îmi pun câteva haine, și gata! De acolo am plecat la un alt centru, care te primea cu condiția să continui școala. Am fost la școală până m-au dat afară și de acolo, după doi, trei ani. Nici nu m-au anunțat. Mi-au spus să plec”, a mai spus el.

În ceea ce privește părinții lui, Zanni spune că nu a avut nici puterea și nici curiozitatea de a încerca să îi caute. Și-a văzut mama, când era mic, dar a înțeles că nu a fost un copil dorit și i-ar plăcea ca oamenii care i-au dat viață să îl caute, la un moment dat.

„N-am făcut nimic să-mi cunosc părinții, n-am avut nici puterea, nici curiozitatea. Nu aș ști de unde să încep. Pe mama am văzut-o de două-trei ori când eram mic, mi-o amintesc. Am înțeles că ei nu au avut nicio emoție pentru mine, copilul lor. Nu cred că am fost dorit. Sunt momente când mă gândesc cum ar fi să mă caute părinții. Mi-ar plăcea”, a mai spus el.

Cum a ajuns Zannidache celebru

Un spirit liber și un tânăr descurcăreț. Așa ar putea fi caracterizat rapid Zanni, tânărul care a făcut show la competiția culinară ”Chefi la Cuțite”, și care se luptă acum pentru supraviețuire și marele premiu la „Survivor”.

Publicul l-a îndrăgit imediat ce l-a văzut pe sticlă, iar asta pentru că este un copil plin de viață, care reușește să nu se ia prea mult în serios. Are bun simț, este serios atunci când ceva îi place și emană energie pozitivă.

„Zanni e arma mea secretă. E un copil bun şi talentat. E aşa cum îmi doresc eu să fie unul dintre copiii mei”, a spus Alex Velea despre el.

Cântărețul este cel care l-a luat pe Zanni sub aripa lui protectivă și a făcut din el un produs. Zannidache face parte din proiectul Golden Boy Society. Edmond Zanidache, pe numele lui real, i-a trimis un mesaj lui Velea și s-a rugat să îi răspundă.

Norocul a făcut ca artistul să îi răspundă și să îl cheme la studio, acolo unde s-a întâmplat toată magia și unde Zanni s-a conectat cu Velea și cu ceilalți colegi. Au urmat apoi aparițiile televizate, metoda lui Velea pentru a îl face cunoscut, iar odată cu celebritatea, Zanni a scos și câteva piese care s-au dovedit a fi un real succes.

„Celebritatea a venit atât de neașteptat. Nu mă așteptam să vină prin muzică. Îmi doresc să mă înțeleagă cât mai multă lume, asta mă face fericit. Oamenii mă fac puternic, mă încarcă cu energie, sunt viața mea. Omul, fără alți oameni lângă el, este zero. Eu, fără sprijinul celorlalți oameni, n-aș mai simți nimic. Vreau să mă dăruiesc oamenilor, să le transmit ceva.

Și calea pe care am găsit-o, ca să reușesc să fac asta, este muzica. Am știut din copilărie că sunt făcut pentru scenă. Îmi plăcea, încă de mic, să fiu în centrul atenției, să fiu eu cel care spunea cea mai bună glumă. Mă făcea să mă simt bine. Și n-am renunțat la acest vis, oricât de multe piedici am avut. Mi se spunea să nu mai fiu așa, altfel decât ceilalți, să fiu normal, să fiu mai calm, mai retras, mai cuminte”, a mai spus el.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI