Un munte de om, un bărbat ce pare că este făcut din piatră și pe care puține lucruri l-ar putea zdruncina, însă care poartă în suflet o adevărată dramă. Alin Chirilă de la Războinici a plâns la Survivor 2023 când și-a amintit prin ce a trecut. Concurentul și-a deschis sufletul în fața colegilor.
Emoții uriașe în reality show-ul de la PRO TV. După ce echipa sa a ieșit învingătoare pe traseu și s-a putut bucura de o recompensă inedită, comunicarea cu cei dragi, sub forma unor mesaje vocale, Alin Chirilă și-a deschis sufletul, vorbind despre unul dintre cele mai dificile momente din viața sa.
Războinicul a fost copleșit când a auzit vocea fratelui său, în condițiile în care cei doi nu își mai vorbesc de ceva vreme, relația lor fiind aproape inexistentă. Acum, în fața condițiilor dificile din Republica Dominicană, Alin își dă seama că poartă o parte din vină.
„La recompensa de comunicare, mi-au sclipit ochii că i-am auzit vocea lui Emi, fratele meu, mai ales că eram certat cu el.
Mi-am dat seama că am făcut anumite greșeli, din cauza orgoliului…Le-am știut și la momentul respectiv, dar n-am vrut să le recunosc. Visul fratelui meu a fost să devină campion. M-am focusat pe visul lui și am început să lucrez cu el. A început să-și îndrepte atenția de la noi, către o fată. S-a lăsat de sport și am avut impresia că din cauza ei. Am început să mă cert cu ea. Ea mi-a spus că așa vrea el, că nu are nicio vină. Mi-e greu acum și îi cer scuze. Copilăria noastră nu a fost așa roz…”, a povestit Războinicul.
Citește și: Cu ce se ocupă Ionuț Popa de la Survivor România 2022. Cum își câștigă existența GALERIE FOTO
Răscolit de vorbele fratelui său, Alin Chirilă a făcut o mărturisire teribilă, povestind, cu lacrimi în ochi, momentul în care el și soția sa au fost la un pas să își piardă cel de-al doilea copil. Micuțul a fost supus unei operații ce a durat patru ore.
„Toată copilăria mea a fost muncă, muncă și iar muncă. Aceste 3 elemente. În perioada asta când munceam așa mult am întâlnit-o și pe Loredana, pe soția mea. Ea, oarecum, având în spate o viață grea, eu având și eu o viață grea în spate…Ne-am potrivit.
La cel de-al doilea copil, eram în Londra, am avut ceva probleme cu el. Aparent o răceală banală, la care medicul ne-a trimis acasă cu medicamente, s-a transformat într-un impas uriaș. Am stat 5 zile acasă, apoi 5 zile în spital până am aflat că era vorba de peritonită și încă 2 zile până l-au băgat în operație. Ne ținea de mână și ne spunea că ne iubește.
L-au băgat în operație și au venit cu niște hârtii la noi, cu riscuri de 30%. Când am văzut foile alea, mi s-a rupt sufletul din mine. Aproape 4 ore a durat operația, a fost una extrem de dificilă. De-aia ne-au dat hârtiile alea, să le semnăm înainte. A fost cel mai crucial moment. Nu puteam decât să plâng și să aștept să se întâmple o minune. A decurs bine operația, iar acum, mulțumesc lui Dumnezeu, este totul în regulă”, a spus Războinicul Alin Chirilă, la Survivor România 2023.