Drama Jelenei Dokic, fostă semifinalistă la Wimbledon: „Totul era încețoșat, totul era întunecat”

Drama Jelenei Dokic, fostă semifinalistă la Wimbledon: „Totul era încețoșat, totul era întunecat”
Jelena Dokic, fost număr 4 WTA, se luptă și la 39 de ani cu traumele declanșate de abuzurile și violențele la care a fost supusă de propriul său tată în timpul carierei de jucătoare

Drama Jelenei Dokic, fostă semifinalistă la Wimbledon. Ajunsă la 39 de ani, fostul număr 4 mondial încă trăiește sub imperiul traumelor cauzate de tatăl ei. Abuzurile și violențele acestuia, ce i-a fost și antrenor, la adresa jucătoarei au fost subiect de presă ani la rând. Născută în fosta Iugoslavie și reprezentând ulterior Serbia, Jelena Dokic s-a stabilit din 2005 în Australia, dar poartă și acum „pecetea” neagră a coșmarului trăit alături de tatăl său, Damir.

Drama Jelenei Dokic, fostă semifinalistă la Wimbledon

Drama Jelenei Dokic, fostă semifinalistă la Wimbledon e una teribilă. În 1999, la doar 16 ani uimea lumea tenisului învingând-o pe iarba londoneză cu 6-2, 6-0 pe elvețianca Martina Hingis, ce domina clasamentul WTA. Un an mai târziu, Dokic ajungea în semifinalele competiției, apoi atingea locul 4 în ierarhia mondială.

Dar Dokic a avut în tatăl său, Damir, care îi era și antrenor, cel mai mare dușman. Informațiile despre abuzurile și violențele acestuia la adresa fiicei sale au fost subiecte de presă pentru mulți ani. În cele din urmă, cariera Jelenei a luat-o la vale, dar, în 2005, tenismena născută în fosta Iugoslavie s-a stabilit în Australia. În 2017 și-a lansat cartea „Ubreakable” („De neînfrânt”) în care detalia coșmarul trăit cu tatăl său.

„Totul era încețoșat, totul era întunecat”

Jelena Dokic a dat amănunte despre „tratamentul” pe care l-a primit din partea lui Damir Dokic, încă de la vârste fragede. Bătăile și jignirile erau la ordinea zilei. Nici măcar după semifinala de la Wimbledon, din 2000, nu a fost scutită de comportamentul dur al acestuia.

„M-a bătut foarte rău. Totul a început din prima zi în care am jucat tenis şi a continuat. Aceste lucruri se întâmplau aproape în fiecare zi. Situaţia emoţională mă speria mai tare. La un moment dat, sinuciderea părea singura opţiune.

Nu era vorba doar de durere fizică, dar şi de cea psihică. Când ai 11-12 ani şi auzi asemenea vorbe… A fost partea cea mai dificilă.

E o amintire neplăcută pe care o voi păstra mereu cu mine. Am leşinat şi am căzut. M-a bătut foarte rău. Cu cât jucam mai bine, cu atât lucrurile se agravau. Acesta e lucrul pe care nu îl puteam înţelege.

După ce am pierdut semifinala de la Wimbledon din 2000, tatăl meu m-a sunat, mi-am dat seama că băuse. Mi-a spus că sunt o vacă fără speranțe, că sunt jenantă și că nu îmi va permite să mă întorc la hotel”, a scris Jelena Dokic, în cartea sa.

„Am fost aproape să mă arunc de la balconul de la etajul 26”

Jelena Dokic trăiește și la 39 de ani cu pecetea lăsată de traumele suferite. Perioada complicată a continuat pentru Dokic și după retragere, în 2014, când s-a îngrășat considerabil din cauza depresiei, dar a și reușit într-un timp scurt să slăbească 57 de kilograme.

Într-o postare recentă făcută pe contul de Instagram, ea a dezvăluit că în luna aprilie a acestui an a fost aproape de a se arunca în gol de la etajul 26.

„8 aprilie 2022. Am fost aproape să mă arunc de la balconul de la etajul 26, să-mi iau viața. Nu voi uita niciodată acea zi. Totul era încețoșat. Totul era întunecat, doar lacrimi, tristețe, depresie, anxietate și durere. Ultimele șase luni au fost grele.

Am plâns continuu. De la a mă ascunde în baie când sunt la serviciu pentru a-mi șterge lacrimile ca să nu le vadă nimeni și până la plânsul de neoprit de acasă, între cei patru pereți ai mei, totul a fost insuportabil. Sentimentele constante de tristețe și durere pur și simplu nu dispar și viața mea a fost distrusă. Mă învinovățesc constant, nu cred că sunt demnă de iubire și sunt speriată”, a povestit Jelena Dokic, pe Instagram.

Jelena Dokic este comentatoare pentru un canal tv din Melbourne și încearcă să își trăiască viața cât mai normal. Din păcate, „umbrele” lăsate de abuzurile propriului părinte încă sunt prea mari și prea adânci ca să poată respira eliberată de ele.