Drama care i-a marcat viața Taniei Popa: „S-a otrăvit din greșeală, fiind daltonist, a băut din greșeală antigel”
Tania Popa a povestit drama care i-a marcat viața. Invitată în emisiunea La Măruță, celebra actriță a povestit chinurile prin care a trecut încă din copilărie. Ea a vorbit despre părinții săi și drama care i-a marcat viața: tatăl ei, o fire atletică, s-a otrăvit din greșeală, confundând sticla cu antigel de mașină cu cea de vin.
Drama care i-a marcat viața Taniei Popa
Tania Popa a povestit că în copilăria sa a trecut prin momente care i-au pus viața în pericol: a suferit o comoție cerebrală la vârsta de 9 luni, după ce a fost scăpată din brațe, apoi, la vârsta de trei ani, actrița a stat trei luni în comă, după ce a fost înțepată de viespi. Mai târziu însă, ea a avut probleme cu gestionarea nervilor și a emoțiilor, fapt care i-a provocat alte greutăți.
„În urma unui accident când eram mică, li s-a interzis părinților mei să mă enerveze, la vârsta de 9 luni am avut prima comoție cerebrală, iar la 3 ani am căzut într-o pădure, am căzut cu fundul într-un cuib de viespi, am fost înțepată de mii si mii de viespi și am intrat în comă timp de trei luni. Nu era milimetru pe mine fără rană.
Când am venit în România, nu știam să îmi gestionez furia, am fost și internată, îmi explodase și psoriazisul. Îmi pare rău când m-am certat cu mama, am dat cu pumnul în masă. Tatăl meu s-a otrăvit din greșeala, fiind daltonist, a băut din greșeală antigel. S-a culcat apoi, iar asta a fost greșeala lui, când s-a trezit, a mai amețit de două ori și a murit. Am urlat din toți rărunchii, nu am știut să gestionez emoțiile”, a povestit Tania Popa, în emisiunea La Măruță.
Tania Popa, dezvăluiri despre căsnicia cu fostul ei soț
Tania Popa a vorbit și despre căsătoria cu tatăl fiicei sale, Daria, pe care acum o consideră o greșeală.
„Căsătoria cu tatăl fiicei mele, Daria, a fost o greșeală, s-a terminat totul foarte urât. Intrase la pușcărie că făcuse niște ilegalități, cu bani falși, era intermediarul. El a cerut divorțul. Regretul meu este că nu pot sa dau timpul înapoi, să repar greșelile cu fiica mea, că nu i-am dedicat mai mult timp, dar ea mă înțelege și asta e important. Are 23 de ani acum, e tare, e fiică-mea”, a spus Tania Popa.
Acum, Tania Popa este căsătorită a doua oară, cu un bărbat mai mic cu 11 ani decât ea, și căruia i-a dăruit un fiu și cu care are o căsnicie fericită.