Liviu Dragnea a devenit ținta ironiilor actorilor de la Teatrul de Comedie. Momentul în care liderul PSD a avut o ieșire nervoasă la adresa unui participant la unul dintre mitingurile de campanie a fost trollat pe scenă.
Liviu Dragnea a fost trollat pe scena Teatrului de Comedie din București de actorul Alex Bogdan, cel care venise să prezinte partea a doua a piesei ”Mult zgomot pentru nimic”. Momentul regizat a fost pus în scenă atunci când actorul a apărut pe scenă în pauza dintre cele două părți.
”Ne pregătim pentru partea a doua din ”Mult zgomot pentru…”, moment în care cineva din sală a strigat ”nimic”.
Actorul Alex Bogdan a replicat ”Nimic ești tu! Și vă spun direct… Așteaptă să vezi partea a doua, mincinosule…”. Momentul a fost similar cu reacția lui Liviu Dragnea la mitingul de la Suceava, atunci când a oferit aceeași replică.
Postarea lui Alex Bogdan e însoțită de mesajul: ”Îl înțeleg perfect pe Dragnea. Nici mie nu-mi place să fiu întrerupt când sunt pe scenă…”.
Mitingul electoral de la Dumbrăveni, județul Suceava, s-a lăsat cu un moment neplăcut pentru Liviu Dragnea. Liderul PSD a fost întrerupt de o persoană din public, chiar în timp ce vorbea despre „realizările” partidului.
Dragnea a avut o ieșire nervoasă, în momentul în care a fost contrazis din public.
Liviu Dragnea: Gândiți-vă… zeci de ani de zile cum nu s-au interesat de satul românesc! Ce am făcut noi?
Participant la miting: Nimic!
Liviu Dragnea: Nimic ești tu, ți-o spun direct! Ai răbdare să-ți spun ce am făcut noi, mincinosule! Am mărit salariile la medici, așa cum n-au fost niciodată în România…
Un alt episod neplăcut pentru liderul PSD s-a petrecut atunci când a vrut să facă o baie de mulțime. Și acel moment a fost unul ratat pentru șeful social-democraților.
Câteva persoane din public au refuzat să dea mână cu Liviu Dragnea. Una dintre ele a spus scurt că „Nu dau mâna cu hoții!„.