17 dec. 2018 | 06:15

Dragnea nu-l iartă pe Iohannis: De ce îl acuză de înaltă trădare pe președinte

Știri generale
Dragnea nu-l iartă pe Iohannis: De ce îl acuză de înaltă trădare pe președinte

Cu ocazia Consiliului Național al PSD, două subiecte importante au fost pe ordinea de zi și amândouă au fost tratate de Dragnea. Amnistia și grațierea au fost pe primul loc, iar destinul lui Klaus Iohannis a fost foarte aproape.

Cu ocazia Consiliului Național al PSD, Dragnea a ținut să ne aducă aminte de conflictul aprins pe care îl are cu Klaus Iohannis. Liderul PSD a insistat pe faptul că președintele țării ar trebui să fie subiectul mai multor investigații, chiar dacă din poziția sa nu poate fi încă judecat.

„Eu am o întrebare pentru domnul ministru Toader, nu este singura, pe care vreau să o transmită și prietenului Lazăr. În Constituția României scrie că președintele nu poate fi trimis în judecată decât pentru înaltă trădare, dar nu scrie nicăieri în Constituție că nu poate fi cercetat, anchetat. Dom’le, de ce nu este chemat și anchetat? Nimeni nu mi-a spus că președintele nu poate fi chemat și anchetat”, a spus Dragnea, duminică, la Consiliul Național al PSD, eveniment la care a participat și Ministrul justiției – Tudorel Toader.

Președintele Camerei Deputaților a insistat pe faptul că Iohannis ar avea bani datorați Fiscului în urma unor ”case luate cu japca”. În situația în care președintele ar ”scăpa”, același membru PSD a făcut câteva mențiuni despre soția acestuia. „Nu am nimic cu doamna Iohannis, dar dacă oricare din sală… dacă Pleșoianu cu mine am fi acuzați și chemați la procurori și nu mergem? Nici a doua oară, eu sunt răcit și Liviu are o vizită în Franța, cam ce s-ar întâmpla? Cu duba, oricare dintre dvs. Nu numai justiție selectivă, tupeu, credința că sunt deasupra legii”, a comentat Dragnea.

În momentul în care s-a mai ”ambalat” un pic la tribuna Consiliului Național PSD, același Dragnea l-a clasificat pe Iohannis ca fiind candidatul perfect pentru un proces de înaltă trădare.

”Iohannis trădează interesele României. Spune de foarte mult că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE. Asta e act de trădare a intereselor naționale ale unei țări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, Mircea Drăghici, împreună cu dl Iordache care este prieten la cataramă cu dl Iohannis și cu sprijinul de specialitate al dlui Toader, vă rog ca după anul nou să depuneți acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a insistat liderul PSD, conform Hotnews.