Doliu în România. Anunțul morții marelui artist a fost făcut oficial

România din perioada comunistă a dat lumii mari artiști plastici, printre care Corneliu Baba, Tiberiu Krausz, Aurel Vlad, și mulți alții. Printre exponenții importanți ai picturii românești din acele vremuri s-a aflat și Vladimir Zamfirescu.

Doliu în România, pictura românească rămâne mai săracă

Pentru cunoscătorii fini ai artei picturii, numele lui Vladimir Zamfirescu reprezintă garanția sublimului în pictura românească, omul care i-a avut ca mentori și profesori pe Corneliu Baba, Tiberiu Krausz, sau Aurel Vlad. Galeriile de artă din întreaga lume, atât publice, cât și private, dețin lucrări importante semnate de Vladimir Zamfirescu, lucrări care vor rămâne în conștiința publicului avid de pictură.

GAFA COLOSALĂ a lui Carmen şi Klaus Iohannis, în Coreea de Sud! S-au făcut de râs fără să îşi dea seama

Vladimir Putin va ATACA România cu rachete! Situaţia ŞOC despre care vorbeşte întreaga Europă, ce va face NATO

În 1936, pe 3 mai, se năștea la Ploiești Mihai Vladimir Zamfirescu, cel ce avea să devină un pictor și desenator de mare calibru și o personalitate marcantă a picturii românești și europene. S-a născut în familia unui inginer chimist, Mihai Zamfirescu, venind al doilea pe lume, după fratele său Adrian. După ce termină Colegiul Național I.L.Caragiale din Ploiești, în 1954, încearcă să dea la facultate, dar este respins de câteva ori la concursurile de admitere la facultate. În această situație se vede obligat să se angajeze ca muncitor drumar necalificat, apoi ca proiectant la Uzina 1 Mai Ploiești.

Decide  să intre la o școală tehnic și în 1958 absolvă școala Tehnică de Arhitectură și Construcția orașelor din București. În tot acest timp,  obsedat de idee, continuâ să repete probele de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu. Era o perioadă grea în România, când persecuțiile politice erau la ordinea zilei, acesta fiind și unul din motivele pentru care nu era admis la Institut. Când lucrurile s-au mai liniștit, în 1960, reusește să treacă examenul de admitere la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu, institut pe care-l temrină șase ani mai târziu, în 1966.

Doliu în România. Anunțul morții marelui artist a fost făcut oficial

În toată această perioadă, a studiilor la Institut, l-a avut ca mentor și profesor pe celebrul pictor Corneliu Baba care-l aprecia și i-a îndrumat talentul. În aceeași perioadă, la insistențele mentorului său, începe să expună în toate saloanele mari din România. În 1968 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici și tot atunci o cunoaște pe poeta Maria Ivan, strănepoata Episcopului Nicolae Ivan al Clujului, cel care a ridicat Catedrala Ortodoxă din Cluj, căsătorindu-se în același an. După aproape o viață în care a avut unele din cele mai apreciate lucrări, expuse peste tot în lume, în 1991 devine profesor la Academia de Arte, București.

”Orice mare artist își creează un tip antropologic propriu. Tipul antropologic al picturii lui Vladimir Zamfirescu este chipul întors, chipul care se retrage; chipul eluziv; chipul răsucit nu înăuntru, ci înspre despicătura prin care toată suferința lumii fie se scurge in afara, fie se revarsa, valuri-valuri, inauntru. Temele lui sunt parte dintr-o cosmogonie care ar fi completă numai daca pictorul ar fi nemuritor și ar putea picta toată eternitatea. El nu este Dumnezeu, este un interpret al nodurilor creației.”, spuneau cronicarii vremii despre artist.

Anunțul morții marelui artist a fost făcut oficial

În 2012 artistul dădea un interviu amplu în care a vorbit despre cariera sa, dar și despre prietenia sa cu un alt mare al culturii românești, Nichita Stănescu. De altfel la sfârşitul anului 2012, editura Alexis a lansat pe piaţă încă o operă de artă, al cincilea său album, intitulat Albumul unei prietenii. Nichita Hristea Stănescu şi Vladimir Mihai Zamfirescu. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Naţională în decembrie 2012, cu o zi înaintea comemorării morţii lui Nichita Stănescu

„Deşi nu am fost un copil precoce, încă de la o vârstă fragedă am fost atras de desen şi pictură, iniţial, printr-o împrejurare care, la prima vedere, ar putea părea stranie. Primele mele contacte cu arta picturii au avut loc prin intermediul tatălui meu. Din nenorocire pentru dezvoltarea mea ulterioară, cele petrecute în acei ani cu părintele meu aveau să se răsfrângă şi asupra mea, tata având un dosar politic destul de prost, în ciuda faptului că nu făcuse niciodată politică. Fusese directorul unei mari rafinarii la Ploieşti, funcţie pe care, imediat după război, a trebuit s-o părăsească, văzându-se obligat să renunţe şi la profesia de inginer chimist petrolist.

Doliu în România. Anunțul morții marelui artist a fost făcut oficial

În consecinţă părintele meu nu putea face parte din categoria celor agreaţi de putere pe vremea aceea. A fost ameninţat, urmărit, chiar cu riscul vieţii, şi vreme de şapte ani nu a avut serviciu. Eu şi fratele meu, mai mare cu doi ani decât mine, eram în liceu. Pentru mine a fost foarte greu. Am terminat liceul în 1954, aşa că oricine îşi poate da seama ce vremuri grele am prins. Ca să-şi poată întreţine familia, tata picta. Făcea pictură mică, de şevalet – portrete, naturi statice, peisaje -, lucrări fără mari pretenţii, pe care însă le vindea prin oraş, pe la prieteni şi cunoscuţi. Am reuşit în felul acesta să supravieţuim o bună perioadă de timp, de pe urma tablourilor tatei. Copil fiind şi stând mereu pe lângă tata, trăgeam cu ochiul la ceea ce făcea. Am început să mâzgălesc şi eu, ba chiar îl ajutam la câte o lucrare. Şi astăzi îmi aduc aminte parfumul pe care îl degajau tuburile de culoare în toată încăperea.”, declara Vladimir Zamfirescu.

Marele artist plastic, Vladimir Zamfirescu s-a stins din viață, luni, 1 iunie, anunțul fiind făcut de Muzeul Național al Literaturii Române printr-un comunicat publicat pe facebook.

”Pictorul Vladimir Zamfirescu a murit la 1 iunie, la vârsta de 84 de ani. „Muzeul Naţional al Literaturii Române anunţă cu tristeţe trecerea la cele veşnice, în seara zilei de 1 iunie 2020, a pictorului Vladimir Zamfirescu, personalitate marcantă a artei româneşti şi europene contemporane”, potrivit unei postări pe site-ul MNLR.