Doi frați după mamă, din județul Iași, sunt judecați pentru incest. Cei doi au mai primit în urmă cu zece ani o condamnare cu suspendare pentru aceeași infracțiune.
Femeia are acum vârsta de 32 de ani, iar bărbatul are 38 de ani. La vremea aceea, au scăpat de condamnarea cu executare, pentru că au susținut că nu știau că au aceeași mamă când au conceput primul copil. Între timp, în viața lor au mai apărut alți patru copii, iar autoritățile au început o nouă anchetă.
Relația de incent dintre cei doi frați după mamă, din comuna Mogoșești, a fost anchetată prima dată în 2007. Pe atunci, cei doi aveau împreună o fetiță, după nașterea căreia s-au căsătorit civil, în prezența doar a mamei lor, aceasta fiind, de altfel, și singurul martor.
Când s-a aflat povestea, căsătoria a fost desfăcută și condamnați la închisoare cu suspendare, dar și amendați cu câte 500 de lei pentru fals în declarații.
Vecinii îi consideră ”impertinenți”: ”Sunt impertinenţi, deci tu, soră cu frate, faci 5 copii de când legea a intervenit la primul copil. Atunci i-a condamnat 2 ani cu suspendare, dar să nu mai faci 2, 3, 4, al 5 lea”, a declarat o vecină, potrivit stirileprotv.ro.
După aproape un deceniu de la prima anchetă, cazul a fost redeschis în 2016, când două sesizări anonime au ajuns la IPJ Iaşi şi la Parchetul de lângă Judecătoria Iaşi. Recent, cei doi au fost trimiși în judecată, tot sub acuzația de incest.
”Copiii sunt bine îngrijiți, merg la şcoală. O fetiţă este premiantă, are premiul doi la şcoală, la Mogoşeşti. Sunt înscrişi la medicul de familie, merg la şcoală, la grădiniţă. Ca şi părinţi, nu avem ce le reproşa”,a precizat și Mariana Anton, secretar primărie Mogoşeşti.
Copiii acestui cuplu au vârste cuprinse între 1 şi 13 ani, iar de îngrijirea lor se ocupă îndeosebi mama, căci tatăl este plecat la muncă.
În prezent, soarta copiilor va fi decisă de Protecția Copilului, dar asta după ce instanța va da o decizie definitivă.