Divorț așteptat în showbiz. Se întâmplă după 18 ani de mariaj. De altfel, semnele unei relații defectuoase s-au arătat încă de la începutul acestui an, când vedeta depunea un ordin de restricție împotriva soțului ei. Iată că după 18 ani de căsnicie și doi copii la mijloc, divorțul s-a produs.
Divorțul la care facem referire este între Mihaela Cernea, solista trupei Class, și soțul ei, pictorul Costin Craioveanu. Se întâmplă, după ce, în luna ianuarie a acestui an, artista depunea un ordin de restricție împotriva soțului ei. Potrivit Click!, Mihaela Cernea a depus actele de divorț la Judecătoria Sectorului 5.
„Da! Am introdus actele de divorț!”, a declarat Mihaela Cernea, pentru sursa citată.
De cealaltă parte, pictorul Costin Craioveanu a afirmat că nu știe nimic despre divorțul intentat de soția sa.
„Eu nu știu nimic. Nu am primit nici o înștiințare, nici actele. Acum aflu și eu de la voi! Vorbiți cu ea!” , a spus Costin Craioveanu, pentru sursa citată.
„Costin nu vrea să divorțeze! Nu mi-a zis nimic Costin că ar fi primit actele de divorț. Eu tot ce știu este că el nu vrea în ruptul capului să divorțeze. O iubește pe femeia aia la nebunie, și pe copii îi iubește foarte tare! Dacă așa este mie îmi pare rău că nu au decis să divorțeze la notar.
Eu îl reprezint pe Costin în dosarul penal în care a fost bătut în ultimul hal. Acolo solicităm niște daune, deocamdată nu se întâmplă nimic, trenează dosarul!”, a declarat avocatul Dragoș-Cristian Lica, pentru sursa citată.
Amintim că Mihaela Cernea a cerut, la data de 19 ianuarie 2022, ordin de restricţie împotriva soţului său, Costin Craioveanu, după ce bărbatul ar fi agresat-o fizic.
Ordinul a fost emis pe 20 ianuarie 2022 şi nu îi permite pictorului să se apropie la mai puţin de 200 de metri de Mihaela. În plus, vreme de trei luni, Costin Craioveanu este obligat să facă psihoterapie la Centrul de Asistență al Agresorului din sectorul 5.
La vremea respectivă, avocatul lui Costin Craioveanu a transmis presei un drept la replică, prin care pictorul nega că și-ar fi agresat soția.
„Clientul meu a fost victima unei grave agresiuni fizice în dimineață zilei de 12 ianuarie 2022, în urmă căreia a suferit multiple leziuni. Cei trei indivizi care l-au bătut în plină stradă au reușit „performanța” de a-i dizloca umărul drept (care este imobilizat și la acest moment), de a-i sparge buza, de a-i deplasa complet un dinte care acum necesită implant și de a-i produce multiple leziuni la nivelul întregului corp, lăsându-l inconștient în mijlocul drumului.
În acest sens, am depus la Parchetul competent o plângere penală împotriva agresorilor.După această nefericită întâmplare, Costin Craioveanu a zăcut în pat 5 zile cu dureri atroce atât fizice cât și emoționale” se mai arată în mesajul trimis de avocatul Lica Dragoș-Cristian.
Potrivit avocatului lui Costin Craioveanu, în ziua de 12 ianuarie, pictorul a fost bătut de mai mulți indivizi necunoscuți. Mihaela Cernea și soțul ei sunt căsătoriți din anul 2004 şi au împreună doi copii, Leon, de 17 ani şi Leia, de 14 ani.