Din ce este făcut cola, sucul adorat de români. Îl mai bei acum?
Cola este, probabil, unul dintre cele mai consumate sucuri din comerț. Mulți sunt cei care îl adoră, însă puțini știu care este compoziția sa. Specialiștii spun că multe dintre secretele din spatele acestei băuturi carbogazoase ne sunt ascunse și astăzi. Iată ce ingrediente conține produsul, de fapt!
Cum se fabrica sucul cola pe vremuri
Sucul cola are o istorie îndelungată. Deși rețeta originală rămâne un secret, se spune că la începuturile băuturii carbogazoase, producătorii introduceau cocaină în aceasta pentru a stimula starea de bine a consumatorilor care erau în căutarea unui produs energizant.
După ce au renunțat la cocaină, producătorii băuturii răcoritoare ar fi apelat la extrasul din nucile cola, cu același motiv. Nucile cola au coajă maro și netedă, iar la interior sunt roșii. Conțin mai mulți compuși chimici, precum cofeină, teofilină și tanini. Fructul stimula apetitul, fiind și foarte energizant.
Potrivit exploratorilor, dintre care îl amintim pe englezul Richard Jobson, gustul nucii cola, în momentul în care era mușcată, era extrem de amar. Cercetătorul citat nota, însă, în anul 1620, când a studiat îndeaproape fructul, că acesta își schimba aroma când era adăugat în băutură.
Astăzi, sucul cola nu mai conține extract de nucă cola. În schimb, producătorii folosesc o serie de ingrediente ce imită în mod artificial efectul dorit. De această dată, cafeina este cea care oferă băuturii carbogazoase aroma mult apreciată de români, dar și starea de energie.
Din ce ingrediente se face cola astăzi
Reprezentanții Coca Cola România au făcut publică lista ingredientelor folosite la fabricarea sucului în prezent. S-ar putea să te surprindă, însă circa 90% din compoziția băuturii carbogazoase este reprezentată de apă, partea carbogazoasă fiind dioxidul de carbon purificat, care oferă produsului bule.
Pe lângă apă, în procesul de fabricare a sucului cola, se mai folosește zahărul, ce oferă un gust dulce acestuia. Produsul conține, însă, mult zahăr, cu excepția variantei Coca-Cola Zero Zahăr, așa cum se poate observa și în imaginea încărcată în galeria foto a acestui articol.
Colorantul caramel, care dă băuturii culoarea-i specifică, acidul fosforic, ce oferă produsului senzația de gust înțepător, precum și cafeina sunt nelipsite din compoziția băuturii carbogazoase. Sucul cola prezintă și arome naturale, acestea fiind esența formulei secrete a produsului.
Te-ar putea interesa și: Diferențele dintre Cola la sticlă, Cola la doză și Cola la sticlă de plastic. Care este cea mai bună și de ce
Reprezentanții Coca Cola România comercializează pe piață patru tipuri de băutură cola: Coca-Cola Original, Coca-Cola Zero Zahăr (fără zahăr și fără calorii), Coca-Cola Lime și Coca-Cola Cherry.