29 mai 2021 | 09:08

Din ce bani trăiește Crin Antonescu, după retragerea din politică. Ce s-a aflat acum despre fostul senator

Politică
Din ce bani trăiește Crin Antonescu, după retragerea din politică. Ce s-a aflat acum despre fostul senator
Din ce bani traieste acum Crin Antonescu

În urmă cu câțiva ani, Crin Antonescu era considerat drept unul dintre cei mai interesanți politicieni, dar și un potențial președinte al României.

Din ce bani trăiește Crin Antonescu, după retragerea din politică

Crin Antonescu are acum vârsta de 61 de ani, însă de cinci ani nu se mai cunoaște aproape nimic despre persoana sa. Crin Antonescu, fost președinte interimar al României, vreme de o lună și jumătate, în perioada suspendării din funcție a lui Traian Băsescu, a dispărut complet din peisaj încă din anul 2016, atunci când i s-a încheiat mandatul de senator.

El s-a retras din prim-planul vieții politice într-o perioadă de plină ascensiune, nemaicandidând la nicio funcție publică. De asemenea, el nu s-a mai întors nici la catedră, el fiind profesor de istorie, dar nu a trecut nici în mediul privat. Potrivit informațiilor ce apar în declarațiile de avere ale soției sale, deputatul european Adina Vălean, acesta nu a mai ”produs” niciun venit din anul 2016, notează Wowbiz.ro.

Declarațiile de avere indică astfel că ultimul venit al lui Crin Antonescu a fost inemnizația de senator pe care acesta o avea în urmă cu cinci ani, în valoare de 62.651 lei pe an. Apoi, Adina Vălean nu a mai completat nimic în dreptul veniturilor soțului ei, cel puțin nu până în anul 2020, atunci când soția lui Crin Antonescu a depus ultima ei declarație de avere.

Averea familiei Antonescu-Vălean

Dar asta nu înseamnă că familia are probleme financiare, iar ultima declarație de avere spune că soția lui Crin Antonescu a obținut în ultimul an fiscal de la Parlamentul European venituri cumulate în valoare de aproape 200.000 de euro. Aceștia au împreună trei imobile și un teren de 4.000 mp în Prahova, au 3 mașini și bijuterii în valoare de 18.000 de euro. De asemenea, Crin Antonescu are și un credit de 120.000 de euro pe care urmează să-l lichideze anul acesta.

Nu se știe cu exactitate ce anume l-a făcut pe Crin Antonescu să iasă brusc din viața publică. Cu toate acestea, unii vorbesc despre un dosar care l-ar fi speriat pe acesta. Aparent, un controversat om de afaceri i-ar fi vândut lui Crin Antonescu un apartament într-un complex rezidențial dezvoltat de el, la un preț preferințial. L-ar fi denunțat pe Crin Antonescu la DNA, iar acesta ar fi preferat să se retragă, ca să nu devină o țintă a procurorilor, mai spune sursa citată.

George Crin Laurențiu Antonescu s-a născut la 21 septembrie 1959, în Tulcea. El este un om politic român, președinte al Partidului Național Liberal din 2009 până în 2014 și președinte al Senatului României între 2012-2014.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro