Anda Adam are tot mai puține concerte, dar veniturile sale sunt completate din alte activități pe care artista le desfășoară. Pentru că nu prea a mai scos piese în ultima vreme și nici pe scenă nu prea a mai urcat, fanii se întreabă acum din ce a ajuns să trăiască fosta concurentă de la Exatlon.
Este clar că participarea la concursul Exatlon i-a adus Andei Adam o sumă frumușică în cont. Dar artista nu prea mai cochetează cu muzica în ultima vreme, astfel că este nevoită să se ocupe și cu alte activități pentru a putea trăi. Puțini știu că celebra cântăreață are afaceri în domeniul muzical, dar și în cel al vânzării hainelor. Acestea sunt desfășurate prin intermediul firmelor Anda Adam Company SRL și By Anda Adam SRL.
Pentru firma Anda Adam Company SRL, 2018 nu a fost deloc un an bun. A înregistrat o pierdere de 147.076 de lei, iar deficitul total din ultimii 5 ani este de 80.000 de lei. Firma avea, la finalul anului 2018, datorii de 691.789 de lei.
By Anda Adam SRL merge însă mai bine. Prin această firmă, Anda Adam desfășoară activitățile salonului ei de frumusețe și magazinului online prin care vinde costume de baie. În 2018, firma a avut un profit de 289.882 de lei, iar câștigul total din ultimii 5 ani a fost de 560.000 de lei.
Așadar, fanii pot sta liniștiți. Chiar dacă nu își mai văd artista favorită pe scenă, aceasta se descurcă binișor în afaceri. Anda Adam a scos 12 albume muzicale în întreaga carieră: Nu mă uita (1999), Ca între fete (1999), Doar cu tine (2003), Cadillac, Trust, Confidențial (2005), Anda Adam – Confidențial (2007), Queen of Hearts (2009), Love on you (2011), Show me (2012), Can you feel love (2012), Amo (2013). Și-a început cariera în 1999, după ce a colaborat cu trupa rap R.A.C.L.A., pentru cântecul Nu mă uita. În anul 2018, Disney Enterprises și Walt Disney România au cooptat-o pe artistă în cadrul filmului de animație Noua viață a lui Kronk.