Unul din cei mai mari fotbaliști, ai tuturor timpurilor, Diego Maradona, s-a stins din viață la 60 de ani, astăzi. Familia a anunțat decesul, fostului fotbalist argentinian. Maradona se afla, alături de familie, în locuința sa din Tigre.
Născut în cartierele sărace argentiniene, Diego Maradona, sau ”DS10”, a devenit un adevărat simbol pentru întreaga Argetină, într-o perioadă în care sărăcia era principalul cuvânt pe buzele tuturor.
Vila Fiorito a fost punctul de plecare al celui ce avea să devină star mondial. Și de acolo, din acel colț din zona de sud a Marelui Buenos Aires, a pornit cariera sa, ca un salt în gol fără parașută.
Un fel de roller coaster constant cu urcări abrupte și căderi, la fel de abrupte.
A avut o viață plină de alcool, droguri, scandaluri, și nimeni nu i-a dat lui Diego regulile jocului.
Nimeni nu avea joystick-ul pentru a face față destinului unui bărbat care cu aceleași picioare care pășeau pe noroi a ajuns să atingă cerul.
Era recunoscut ca un zeu al fotbalului argentinian și din toată America Latină. Dar totul avea să se prăbușească pentru Diego Maradona, odată cu abuzurile de alcool și droguri.
Cel care a fost Diego Maradona s-a stins la 60 de ani, în locuința sa din Tigre, după ce avusese o intervenție chirurgicală la cap. Medicii îi descoperiseră un cheag de sânge, care a fost extirpat, iar acum se afla în recuperare.
În plină glorie, Diego Maradona avea să dea piept cu unii dintre cei mai mari fotbaliști, contemporani cu el.
Printre aceștia a fost și Regele Gică Hagi. Cei doi s-au ciocnit la Campionatul Mondial din 1990, din Italia, meci terminat remiză, între România și Argentina.
În 2019 Maradona scria un mesaj pe Facebook carea avea să strângă peste 2 milioane de viziualizări, în mai puțin de 24 de ore.
”Cum poate spune cineva că eu nu am avut rivali în timpul meu? Am jucat împotriva lui Baggio, VanBasten, Valderrama, Matthaus, Hagi, Stoichkov, Laudrup, Prosinecki, Romario, Futre, Gullit, Scifo, Bochini, Robson, Francescoli, Kempes, Antognoni, Cubillas, Rummenigge, Platini, Zico, Keegan și a multor altora. Îi respect și îi am în memorie pe toți!”, a fost mesajul postat pe Facebook de legendarul fotbalist argentinian.
Gică Hagi a vorbit la un moment dat de momentul întâlnirii de pe teren, aducându-și aminte cu plăcere de momentele acelea. Ba mai mult, a recunoscut că a mers la el, în vestiar, și au făcut schimb de tricouri.
”Avea o reacție și o tehnică în regim de viteză cum rar am văzut. fost un duel frumos cu Maradona, pe care cred că l-am câștigat. M-am dus la el în cabină imediat după partidă. Era pe masa de masaj, avea o problemă la gleznă. Păcat că nu mai găsesc acum tricoul”, spunea Hagi.