După ultimele rezultate ale echipei naționale, Mirel Rădoi a început să fie contestat. El nu a reușit să câștige niciun punct si cel mai important, am ratat șansa să jucăm finala pentru un loc la Campionatul European.
În ultima vreme, selecționerul a pierdut sprijinul multor oameni din fotbal. Printre aceștia se numără și nașul său, Gigi Becali. Helmuth Duckadam crede că ieșirile la adresa lui Mirel Rădoi fac parte dintr-un complot, care are ca scop demisia lui de la națională.
”Mi se pare că există un complot împotriva lui Rădoi, pentru a fi demis sau a-și da demisia. Cornel Dinu, Gigi Becali, toată lumea vrea asta! Eu cred că asta ar fi una dintre probleme, el simte treaba asta. Simte că se încearcă debarcarea lui. Sigur, rezultatele sunt de partea celor care îl contestă.
Părerea mea e că trebuie să rămână și să nu se abată de la drum. Se pare că a fost și el puțin derutat. Putem spune orice despre Rădoi, există o lipsă de experiență. trebuie să recunoască și el asta, dar părerea mea e că aș merge în continuare pe mâna lui. Acesta este fondul nostru de jucători. Mai pot veni cu un Man, un Coman, dar cam asta e echipa. Cu asta ar lucra oricine ar veni!”, a declarat Helmuth Duckadam, la Digi Sport, potrivit Gsp.ro.
Nașul selecționerului, Gigi Becali a comentat despre situația în care se află acum echipa națională a României, care în aceste momente trece printr-o perioadă neagră. El spune că Mirel Rădoi ar trebui să părăsească echipa și în același timp cere mai mulți fotbaliști de la FCSB la națională.
Bă… fără Man, Coman și Tănase n-ai ce căuta la naționala României. Aia-i națională? Păi, Tănase e cel mai bun jucător din România la ora asta și nu e convocat! Man, unul dintre cei mai buni. 15 milioane. Nu e convocat «15 milioane». 11-le ideal este: iei foaie și scrii primul Tănase, după aia nu știu ce faci. Pui Tănase, Man, Coman și Olaru. Ăștia 4.
Fără ăștia nu poți să începi, iei bătaie de la toți. Dacă începi fără Tănase, nu ai ce să joci. E numărul 1. Tănase, Olaru, Man și Coman, s-a rezolvat echipa națională a României”, a declarat Becali, prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit sursei citate.