Vești bune pentru Cristi Borcea după ce a obținut o victorie importantă în instanță. Afaceristul Cristi Borcea a reușit să învingă chiar ANAF-ul într-un proces disputat la Înalta Curte de Casație și Justiție. ANAF a pierdut procesul intentat pentru anularea unui act administrativ fiscal.
Cristi Borcea a avut parte de vești bune. Omul de afaceri a obținut o victorie importantă în instanță chiar împotriva ANAF. Este vorba despre una dintre firmele lui Cristi Borcea, Crimbo Gas 2000 SRL, prin care omul de afaceri opera o rețea de stații de alimentare cu gaz petrolier lichefiat. Astfel, marți, firma respectivă a câștigat în instanță în fața ANAF-ului, decizia fiind una definitivă.
Făcând declarații la final de proces, Cristi Borcea a explicat că cel mai important câștig în urma acestui proces este faptul că a redevenit din nou credibil în fața băncilor.
„Mă bucur că am câștigat, pentru că a fost o doză de neîncredere din partea băncilor. Mă bucur că s-a făcut dreptate și cel mai important lucru este relația mea cu agenții comerciali și cu băncile”, a explicat fostul acționar de la Dinamo.
În plus, Cristi Borcea a mai precizat că suma este una extraordinar de mare, dar că totuși „nu ește cine știe ce, la nivelul și la rulajul meu”. În concluzie, miza cea mare pentru Cristi Borcea a fost relația de încredere cu băncile. Crimbo Gas 2000 SRL a derulat afaceri până în anul 2016, urmând ca în anii ce au urmat activitatea economică să se diminueze dramatic.
Pe de altă parte, Cristi Borcea a ales să petreacă vacanța deanul acesta în țară, din cauza epidemiei de coronavirus, dar ce este mai ciudat,a petrecut în sânul familiei extinse. Cu actuala, cu fosta soție, Mihaela Borcea, cu copii, dar și cu Sorin Rap, cel cu care se iubește prima soție a afaceristului.
Valentina s-a ocupat de amenajarea unui apartament exclusivist pentru ea, Cristi și cei trei copii ai lor, Milan, Indira și Rania, într-unul dintre hotelurile pe care le deține Cristi Borcea în stațiunea Olimp.
Tot acolo, după ce totul a fost pus la punct, s-a cazat familia fostului patron dinamovist, într-un alt apartament dichisit din hotel, Mihaela și Sorin.
”Ne-am distrat împreună în vacanță, a fost minunat. Nu contează, St. Tropez, Italia, Grecia, insule exotice peste mări și țări, dacă ești alături de cei dragi, de familie, totul este perfect. A fost o vacanță liniștită”, spunea Cristi Borcea în luna august.