Codruț Kegheș, nimeni altul decât ”Cătălin Dezbrăcatu’”, una dintre vedetele care au reușit să-și transforme numele în renume prin prestațiile sale constant atractive de la diversele emisiuni de televiziune în care a fost sau este implicat, spune că nu ia în calcul să-și schimbe supranumele. În plus, acesta a oferit un detaliu despre înmormântarea sa.
”Cu numele ăsta voi pleca! Până și pe crucea mea va scrie Codruț Eugen Dezbrăcatu. Așa că nu văd niciun motiv pentru care aș încerca să-mi schimb numele”, a declarat el pentru Playtech.ro.
El spune că lumea îl știe mai degrabă pe numele său de scenă, ”Cătălin Dezbrăcatu”, decât pe cel real.
”Dacă sun și mă prezint drept Codruț, lumea ma întreabă despre care Codruț e vorba. Dacă fac același lucru și spun că sunt Eugen, voi fi tratat cu aceeași întrebare: ‘Care Eugen?’.
Dacă continui și spun că sunt Kegheș, lumea tot nu mă cunoaște. Însă de îndată ce folosesc numele de Dezbrăcatu’, lucrurile se limpezesc. Fiu-miu îmi spune Dezbrăcatu’, cei mai importanți prieteni la fel, oamenii simpli nu mă scot din Dezbrăcatu’!”, sună mărturia sa.
”Dezbrăcatu’” împlinește în 2022, 20 de ani de când ne însoțește prin diverse emisiuni, devenind un fel de marcă înregistrată:
”Dezbrăcatu face 20 de ani în 2022, în timp ce carcasa care îl însuflețește împlinește 50 de ani! Însă arat ca de 56”, adaugă cu umorul său de neimitat practic Codruț Kegheș.
Dacă ar fi să o ia de la capăt, ”Dezbrăcatu” spune, tot mai în glumă, mai în serios, că ”și-ar dori o carcasă fără burtă, necocoșat și neapărat cu ochi verzi!”. Însă ceea ce apreciază cel mai mult și mai mult e relația sa cu publicul.
”Trebuie să le mulțumesc tututor care, atunci când mă văd, îmi zâmbesc. Zâmbetul lor îmi oferă o energie pe care încerc să le-o întorc înzecit oamenilor prin tot ceea ce fac”, mai spune același Codruț Kegheș.
El a povestit pentru Playtech.ro și o întâmplare în egală măsură reală, amuzantă și pilduitoare. Unul dintre fanii săi absolut anonimi l-a anunțat, într-o, zi că a dorit să facă pentru el un gest fără precedent. Și anume a luat o fotografie a lui ”Dezbrăcatu”, a dus-o la o cunoscută mânăstire și a plasat-o în sectorul în care lumea aprinde lumănări pentru cei vii, cum se spune.
”Sigur că m-am dus și eu să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Și am constatat că omul chiar făcuse ceea ce-mi spusese și nu am mai putut avea nicio reacție!”, rememorează el cele întâmplate.
Pe de altă parte, Codruț Kegheș mai spune că actuala formulă în care e prezentată emisiunea ”Cronica Cârcotașilor”, acolo unde e probabil unul dintre puținii supraviețuitori dacă ne gândim la vremurile în care partenerii săi se numeau Șerban Huidu sau Mihai Găinușă, e probabil și formula cea mai echilibrată a momentului, fiind agreată de toți cei implicați în proiectul realizării și prezentării ei la Prima TV de ani buni și neîntrerupți.
Codruț Kegheș (49 de ani), care a fost chinuit de covid-19 timp de 19 zile, a cunoscut celebritatea cu rolul ”Dezbrăcatu”, interpretat de 19 ani la ”Cronica Cârcotașilor”, emisiune difuzată de Prima TV miercurea, de la ora 20.00. Într-un interviu mai vechi, Codruț se amuza copios pe seama poreclelor cu care s-a trezit gratulat de când a intrat în pielea personajului îndrăgit de o țară întreagă:
”Nu mă deranjează, plus că am fost și Desfundatu’, Descleiatu’, Degeratu’. Acum, cu mască, sunt recunoscut chiar și după voce”, e profund încredințat același Codruț Kegheș.