Anna Lesko este una dintre cele mai focoase și atrăgătoare vedete din showbizul românesc, fiind curtată, de-a lungul timpului, de diverși reprezentanți ai sexului puternic. Recent, cântăreața a declarat că fiul ei, Adam, i-a făcut o surpriză de zile mari. Ce i-a cerut băiatul vedetei.
Anna Lesko este o mămică model și o femeie descurcăreață. Frumoasa solistă gătește, spală, coase, se ocupă de grădinărit și, pe lângă timpul petrecut lângă Adam, fiul pe care-l crește de una singură, reușește să își managerieze propria carieră.
Atuurile sale fizice incontestabile și vocea senzuală i-au adus, de-a lungul timpului, complimente și atenții din partea reprezentanților sexului puternic, bărbații făcând tot posibilul să o cucerească pe frumoasa vedetă.
Recent, într-un interviu acordat celor de la Revista VIVA!, Anna Lesko a vorbit despre al doilea copil și felul în care Adam, băiatul ei, îi cere insistent un frățior.
„Adam îmi cere de ceva timp un frățior și i-am explicat că lucrul acesta trebuie realizat cu cineva care va face parte, la un moment dat, din viața noastră. Eu nu îl feresc pe Adam.
Când mă întreabă lucruri, eu îi răspund cu toată sinceritatea și, evident, îmi aleg felul în care îi explic.
Este foarte important să aibă sentimentul permanent că nu mă răpește nimeni de lângă el (râde), că ce e al lui rămâne al lui.”, a declarat Anna Lesko, în exclusivitate pentru viva.ro.
Pentru Anna Lesko, viața după 40 de ani arată din ce în ce mai bine. Artista este mulțumită cu tot ceea ce a realizat atât în plan profesional, cât și în viața personală, considerându-se o femeie echilibrată.
Deși, momentan, nu este implicată într-o relație sentimentală, diva a dezvăluit ce calități trebuie să aibă un bărbat pentru a o putea cuceri pe Anna Lesko:
„E foarte complicat. Până și eu mă întreb ce mai vreau. M-ar interesa foarte mult un partener de viață, un partener în toate cele. Sexul este foarte important, dar nu este definitoriu. Eu văd situația așa: el să fie un partener în tot.
Dacă am nevoie de ceva în cursul zilei, să știu că pot să apelez la el fără să mă lovesc de un refuz sau de faptul că nu are nicio idee. Vreau implicare, vreau să știu că sunt prioritate, vreau să știu că lucrurile funcționează.
Cred în munca în doi: când nu mai pot eu, să mă ajute el, iar când nu mai poate el, apar eu cu inițiativa. Vreau un partener în viață. Contează enorm să nu mă mintă.”, a completat frumoasa artistă pentru sursa citată.