Culoarea ochilor nu definește un om, dar cu siguranță influențează felul în care este privit de ceilalți. Merge vorba că te poți pierde în privirea unei persoane cu ochii albaștri. În decursul anilor s-a spus că cei cu ochii ca safirul sunt mai speciali dintr-un motiv sau altul, iar acest studiu îți relatează despre unul dintre ele.
După cum bine știm cu toții, culoarea ochilor este dată de iris. Acesta este alcătuit din două straturi: epiteliul din spate și stroma (partea cu rol cognitiv și structural) din față. În epiteliu se află două celule care conțin pigmenți negri și maro. În contrast cu acesta, stroma este formată din fibre de colagen incolore. Se întâmplă ca la unele persoane stratul să conțină un pigment mai închis, ce poartă denumirea de melanină, precum și depuneri în exces de colagen.
Ochii căprui, spre exemplu, au o concentrație mare de melanină în stratul lor care, indiferent de depozitele de colagen ce le conferă culoarea închisă, absoarbe cea mai mare parte a luminii.
În schimb, persoanele cu ochii ca smaraldul nu au multă melanină, dar au depozite de colagen.
Ochii albaștri sunt diferiți dintr-un singur motiv și anume: culoarea lor este în întregime structurală. Stroma acestora este complet incoloră, fără pigment și este lipsită de depozite excesive de colagen.
De unde rezultă că, lumina care pătrunde în ea este trimisă înapoi în atmosferă și, ca urmare a efectului Tyndall, creează o nuanță albastră. Ceea ce este cu adevărat fascinant este faptul că ochii albaștri nu au o anumită culoare, totul ține de cantitatea de lumină la care privește persoana.