13 iul. 2021 | 15:51

Descoperire șocantă în Delta Dunării. Au fost capturate deja 10 specimene periculoase

News
Descoperire șocantă în Delta Dunării. Au fost capturate deja 10 specimene periculoase
Descoperire șocantă în Delta Dunării

Delta Dunării este acum privită cu spaimă de unii dintre localnici. Specialiștii au venit cu vești înspăimântătoare. Aceștia au capturat deja 10 specimene periculoase. Ce descoperire șocantă au făcut recent?

Descoperire înspăimântătoare în Delta Dunării

Localnicii sunt șocați de descoperirea făcută de către specialiști în urmă cu scurt timp. Concret, au fost capturate 10 exemplare ale unei specii agresive de pește. Specialiștii avertizează că acesta ar putea afecta ceilalți pești din Deltă. Somnul african a fost găsit în Deltă, iar la moment nu este cunoscut modul în care a ajuns acesta la noi.

Preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) a declarat că într-o singură zi au fost capturate nu mai puțin de zece astfel de exemplare. Cătălin Țubuleac a precizat că o primă măsură este informarea pescarilor dspe somnul african.

Cei care îl prin sunt avertizați să nu-i drea drumul înapoi în mediul natural. Președintele AMTDD a mai subliniat că autoritățile trebuie să afle cum a ajuns acesta în Delta Dunării:

„Un mare semn de întrebare rămâne cum a ajuns această specie de peşte în Deltă şi sper ca autorităţile abilitate să intervină rapid pentru identificarea modalităţii în care somnul african a ajuns în apele interioare ale Deltei.” Specialiștii caută răspunsuri și speră ca lucrurile să nu se înrăutățească.

„Ne confruntăm cu o problemă gravă”

„Din păcate, Delta Dunării se confruntă cu o nouă problemă, mai exact identificarea în apele interioare a unei specii de peşte noi, agresive asupra celorlalte specii de peşte, mai exact somnul african. Ieri au fost capturate zece exemplare în zona Dunărea Veche, exemplare destul de mari, care arată că răspândirea acestui tip de peşte este una destul de mare.

Ne confruntăm cu o problemă gravă asupra resursei piscicole din Deltă. Din discuţiile cu specialiştii rezultă că această specie de peşte este una foarte agresivă şi dacă nu se iau urgent măsuri vom avea mari probleme asupra resursei piscicole autohtone şi aşa mult diminuate”
Cătălin Țibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD)

Directorul Institutului INCDPM a declarat că situația riscă să distrugă alte exemplare pentru că somnul este agresiv, merge pe uscat și cu aripile în față. Există ipoteza ca cineva să-l fi scăpat dintr-o crescătorie în ultimele zile:

„Nu e de joacă cu această specie. Practic, mănâncă tot şi vom avea un declin la toate populaţiile de peşti. Dacă mănâncă orice, vă daţi seama ce se va întâmpla cu puii de sturion!”

Parteneri
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redactia.ro
Testul IQ pentru genii și cei cu privire de vultur. Doar 1% dintre oameni găsesc pisica în 5 secunde!
Click.ro
Ce este Sindromul Kessler, dezastrul spațial care ar putea fi imposibil de oprit. Ar avea efecte catastrofale pentru viața pe Pământ
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Blestemul piesei 'Ești iubibilă', a trupei Taxi. Cuplurile de vedete din videoclip s-au despărțit unul după altul!
Unica.ro
Surprize meteo la început de an. Temperaturi ieșite din comun
EVZ.ro
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Spynews
Cine stă în spatele lui Călin Georgescu. A vrut chiar el să fie președinte: V-am studiat 10 ani
Capital.ro
Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva și-au transformat total vila de 1 milion de euro: living primitor, pian, curte spațioasă, piscină și asta nu e tot. Detaliul fabulos care se vede în imagini
Avantaje
Cel mai GREU REVELION din ISTORIA României.
Mediaflux
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat Chefi la cuțite, sezonul 14. A plecat acasă cu premiul de 30.000 de Euro și stagiul la Retroscena
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro