16 feb. 2022 | 12:17

Descoperire macabră într-o pădure din județul Botoșani. Zeci de păsări au fost găsite spânzurate în copaci

News
Descoperire macabră într-o pădure din județul Botoșani. Zeci de păsări au fost găsite spânzurate în copaci
Descoperire șocantă într-o pădure din Botoșani Sursă foto: Monitorul de Botoșani

Oamenii legii au deschis o anchetă după ce un grup de bicicliști, ieșiți la plimbare prin pădure, au descoperit zeci de păsări spânzurate în copaci. Oamenii din zonă spun că nu au mai văzut așa ceva, iar acum se tem, deoarece cred ei că este vorba despre un ritual satanist.

Până au ajuns polițiștii, păsările au dispărut

Evenimentul în sine este foarte bizar, iar pentru ca totul să fie mai ciudat, până au ajuns oamenii legii în pădurea respectivă, păsările din copaci au dispărut, chiar dacă atârnau la circa cinci metri înălțime. La fața locului a ajuns și un paznic de-al exploatației forestiere, care a spus că nu văzuse deloc păsările respective. Cu toate acestea, câteva sfori au rămas pe jos.

„Domnule, eu mă ocup de partea asta de pădure de când eram copil. Şi după ce am ieşit la pensie, acum 22 de ani, tot cu pădurea asta mă ocup. Nu am văzut sau auzit aşa ceva în viaţa mea”, a spus bărbatul care cutreieră pădurea o dată la câteva zile.

Oamenii legii ajunși la fața locului au deschis o anchetă și au vorbit cu mai mulți localnici. De asemenea, urmează ca la fața locului să se deplaseze și un echipaj de criminaliști, pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, a declarat Delia Nenișcu.

Ce spun localnicii despre evenimentul bizar

Oamenii din satul apropiat de pădure spun că nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva și că habar nu au ce ar putea fi. O tânără este de părere că ar putea fi vorba despre vreun ritual neortodox. O altă femeie, în vârstă de 83 de ani, crede că doar niște copii fără cei 7 ani de acasă ar fi putut face un asemenea lucru.

„Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Sau să aud de aşa ceva. Nici nu pot să înţeleg de ce ar fi făcut asta. Am 83 de ani şi nu am mai auzit aşa o prostie, să spânzuri păsări”, a spus un bătrân din Corni.

Un bărbat spune că este posibil ca păsările spânzurate să fi fost puse astfel de alți oameni, ca și capcane pentru păsările prădătoare, care dau târcoale comunei. O mare parte dintre oamenii care locuiesc în sat sunt crescători de porumbei, potrivit Monitorul de Botoșani iar în acest mod ar încerca să scape de păsările de pradă care le vânează porumbeii.

„De păsări puse momeală nu am auzit până acum. Dar am văzut găini moarte puse în pădure pentru vulpi. Umplute cu antigel şi aşa omorau vulpea. Acum poate or fi pus antigel în acele păsări şi să fie pentru ulii”, a spus bărbatul.

Polițiștii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate despre ce este vorba.

PlaySport
DE NERECUNOSCUT! Cum arată la 76 de ani Valentin Ceaușescu, ultimul fiu în viață al lui Nicolae Ceaușescsu
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
Diana ȘOȘOACĂ, în ipostaze provocatoare! Imagini din tinerețe care au scăpat pe internet
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Cancan.ro
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Stirile PROTV
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Romania TV
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Capital.ro
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
EVZ.ro
Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el
Adevarul
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
BZI.ro
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu explicaţii – FOTO
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
Redactia.ro
A murit la doar 17 ani: ”Boala a răpus-o în 24 de ore”. Două zile de doliu
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se poată călugări și de-acum vor trăi doar din mila altora
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Zodiile care dau lovitura vieții. Luna mai vine cu schimbări fabuloase
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
Capital.ro
Care sunt alimentele alcaline și care sunt acide. Medic: ”Chiar dacă nu credeați, asta se întâmplă!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
BANI pentru ANGAJAȚI. MILIOANE de români PRIMESC în curând MĂRIREA
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro