NASA a făcut o descoperire uluitoare recent, ajungând la cele 5.005 exoplanete confirmate. Însă ce este cu adevărat interesant este că fiecare dintre ele este unică și are sunetul ei unic. NASA a descoperit cum „sună” cele 5.005 de exoplanete din Sistemul nostru Solar.
Indiferent de mărimea lor sau caracteristici, exoplanetele sunt lumi diferite, precum pământul nostru care este locuit sau planete cu climă imposibilă, precum Jupiter. Oamenii de știință au muncit zeci de ani pentru a descoperi aceste planete.
Primele două exoplanete au fost descoperite cu ani în urmă, în 1992. De atunci și până în prezent, au fost descoperite din ce în ce mai multe astfel de lumi, ajungând la un număr impresionant de 5.005. Calea Lactee este imensă, iar specialiștii nu au descoperit încă toate planetele din Sistemul nostru Solar.
Zilele acestea, NASA a publicat un video cu sonificarea celor 5.005 exoplanete descoperite până în prezent. Sonificarea reprezintă procesul prin care un set de date de orice natură poate fi transformat în elemente acustice pentru a fi perceput auditiv. Prin urmare, aflăm cum „sună” fiecare planetă.
Puteți urmări clipul video pe pagina lor oficială de instagram aici.
NASA și ESA, două dintre cele mai mari agenții spațiale din lume, planifică să lanseze misiuni cu echipaj uman spre Marte. Însă, cea mai mare problemă este cum vor respira oamenii odată ajunși pe Marte. Ei bine, cercetătorii de al Universitatea Bremen s-ar putea să aibă o rezolvare la această problemă.
Într-un studiu, aceștia au descoperit că oxigenul ar putea fi produs cu ajutorul bacteriilor. Cercetarea efectuată de către oamenii de știință a dus la descoperirea că cianobacteria ar putea permite astronauților să respire fără probleme pe planeta străină.
”Cianobacteriile au fost de mult vizate ca niște candidați care să susțină viața biologică din misiunile spațiale, deoarece toate speciile produc oxigen prin fotosinteză, în timp ce unele pot fixa azotul atmosferic în nutrienți”, au spus experții în noul studiu.
Aceste bacterii pot produce oxigen prin aceeași modalitate prin care plantele produc oxigen. Ele pot transforma dioxidul de carbon în oxigen, datorită capacității acestora de a realiza fotosinteza. De asemenea, cianobacteria poate supraviețui într-un mediu extrem de drum, lucru important în acest context.
Elon Musk are și el în plan, cu ajutorul misiunii SpaceX, să ducă oameni pe Marte în viitor, adică în maxim 10 ani, spune acesta. Atât el cât și NASA vor să ducă oameni pe planeta străină