Demisie neașteptată din televiziune! Una dintre cele mai mari vedete de pe micile ecrane a decis să se retragă din echipa unei televiziuni românești. Nimeni nu se aștepta la asta, pentru că era cu adevărat o imagine a acestui post celebru. Lucra aici de 17 ani, dar a ales să plece.
Raul Giuglea, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști, a anunțat retragerea din echipa Realitatea. A fost una dintre vedetele memorabile ale acestui post, pentru că lucra aici de 17 ani.
Jurnalistul a făcut anunțul printr-o postare pe rețelele de socializare, pentru a se asigura că toți fanii lui vor fi informați. Mărturisește că este greu să facă acest pas, aici conturându-și întreaga carieră, încă de pe vremea când era doar un tânăr la început de drum.
„Cele mai multe amintiri în viaţa profesională le am la #Realitatea. Cumva, viaţa profesională a unui #jurnalist se îmbină cu cea personală pentru că asta nu e doar o muncă, e mai degrabă un mod de viaţă.
Acum 17 ani m-am angajat prima dată aici. Eram un puştan slăbănog. Mă strigau copilu’ atomic”, a scris jurnalistul pe Internet.
Este recunoscător celor mai mari decât el, de la care a avut ocazia să învețe și pe care îi admiră și acum.
Raul Giuglea a precizat că a trecut prin multe de-a lungul carierei sale, a avut parte și de probleme financiare, dar nu a s-a îndepărtat nicio clipă de marea sa pasiune. Cu toate acestea, a venit momentul să renunțe la primul loc de muncă și să facă altceva, promițând surprize mari.
Jurnalistul recunoaște că îi este foarte greu să facă acest pas, pentru că ajunsese să se asocieze cu postul TV Realitatea. Oriunde se prezenta, nu uita să precizeze că face parte din această echipă, de care a fost mereu foarte mândru.
„Azi îmi vine aproape natural, când mă prezint, să zic că sunt Raul Giuglea de la Realitatea (până şi autocorrect mi-a pus asta automat). Şi-a venit acea zi în care… nu, nu mai sunt Raul Giuglea de la Realitatea.
Nu, nu e greuţ. E al naibii de greu. De mâine, noi perspective!” a încheiat jurnalistul.