Celebrul interlop Sile Cămătaru poate petrece Crăciunul puțin mai fericit. Instanța de judecată a decis în cazul fiului acestuia, Dani Balint, anularea măsurii controlului judiciar. Cu alte cuvinte Dani Balint poate să petreacă Sărbătorile de iarnă liber.
Fiul celebrului interlop Sile Cămătaru, acuzat în două dosare penale, poate respira liber de Crăciun. În urma dovezilor de bună purtare magistrații au decis în cazul lui Dani Balint ridicarea măsurii controlului judiciar. Decizia, una surprinzătoare de altfel, l-ar putea face fericit pe Sile Cămătaru, astfel putând să petreacă Crăciunul și Revelionul alături de fiul său.
„Constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse față de inculpatul Balint Vasile Daniel. Menține măsura controlului judiciar. Modifică limita teritorială pe care inculpatul nu o poate părăsi fără acordul instanței de la limita teritorială a Municipiului București la limita teritorială a României. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2021”, se precizează în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București.
Dani Balint era acuzat într-unul din dosare de vătămare corpolară, conducere fără permis și fuga de la locul accidentului, după ce lovea un pieton pe trecerea de pietoni. A mai existat o reclamație pe numele fiului lui Sile Cămătaru, depusă de fosta iubită, în care era acuzat de agresiune fizică, ulterior tânăra renunțând la acuzații.
Un alt dosar penal pe numele lui Dani Balint, face referire tot la încălcarea regulilor de circulație, acesta fiind surprins încă odată conducând fără permisul de conducere. În cazul acestui dosar, dar și în cel de lovire și fugă de la locul accidentului, magistrații dădeau o sentință de control judiciar pe numele fiului lui Sile Cămătaru. În cazul celui de-al doilea dosar, sentința era de 6 luni de închisoare, dar cu suspendare, conform decizie magistraților:
„Condamnă pe inculpatul Balint Vasile Daniel la pedeapsa de 6 luni închisoare. (…) Contopeşte pedeapsa închisorii de 6 luni cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 2 luni închisoare (o treime din 6 luni), în final, stabilind în sarcina inculpatului Balint Vasile Daniel pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. (…) Impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă – București sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 5 pe o perioadă de 70 de zile”, era decizia instanței, conform SpyNews.