04 nov. 2021 | 23:23

Cum a ajuns firma lui Sile Cămătaru să furnizeze teste de salivă anti-COVID pentru școlile din România. Detalii mai puțin știute

Monden
Cum a ajuns firma lui Sile Cămătaru să furnizeze teste de salivă anti-COVID pentru școlile din România. Detalii mai puțin știute
Cum a ajuns firma lui Sile Camataru sa furnizeze teste de saliva anti-COVID

Veste mare pentru școlile de la noi din țară. Instituțiile de învățământ din România vor primi teste de salivă pentru elevi de la firma lui Sile Cămătaru. Ce legătură are desginerul Cătălin Botezatu în această poveste.

Firma lui Sile Cămătaru aprovizionează școlile din România cu teste de salivă anti-COVID

Elevii români vor putea face teste de salivă anti-COVID, acum că cei mici vor primi materialele necesare în cadrul instituțiilor de învățământ autohtone.

Licitația pentru procurarea acestor teste a fost câștigată de trei societăți comerciale, dintre care două sunt din România și una din Olanda. Aceste companii au câștigat prima etapă dintr-un contract de peste 200 de milioane de euro.

Surpriza grandioasă o reprezintă faptul că în spatele uneia dintre cele două companii românești se află persoane publice și celebre în România, precum frații cămătari Sile și Nuțu. Cât privește cea de-a doua firmă, Viggo Fashion, unul dintre acționari este chiar celebrul creator de modă Cătălin Botezatu.

Eva Healthcare SRL este una dintre cele două societăți comerciale din România care se va ocupa cu distribuirea unui milion de teste de salivă anti-COVID în școlile de la noi din țară, firmă care este gestionată de către reprezentanții clanului Cămătaru.

Designerul Cătălin Botezatu a fost foarte implicat în lupta contra coronavirusului de la noi din țară. Creatorul de modă a distribuit vizete, halate, măști de protecție și multe altele, în plină pandemie. Firma la care este acționar va furniza de 5 milioane de teste de salivă anti-COVID pentru elevii români.

Ce cifre de afaceri au cele două firme românești care vor distribui teste de salivă anti-COVID în școlile românești

Potrivit celor de la edupedu.ro, Viggo Fashion Internațional SRL are domeniul de activitate principal „comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate”, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Compania a avut o evoluție importantă a cifrei de afaceri, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. În 2018, cifra de afaceri era de 5,1 milioane de lei, iar în 2020 – 44 de milioane. Compania a trecut de la o pierde de de 307 mii de lei în 2018, la un profit de 10 milioane de lei în 2020.

Eva Healthcare SRL are ca domeniu principal de activitate „comerț cu ridicata al produselor farmaceutice”. În anul 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de 5,2 milioane de lei și un profit de aproape 1,2 milioane de lei, iar doi ani mai târziu, în 2020, firma a ajuns la 72 de milioane de lei cifră de afaceri și un profit de 11,4 milioane lei.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Exclusiv: Andreea Tonciu și Pescobar, întâlnire de taină. Cum au fost surprinși cei doi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Românii se vor bucura de o nouă majorare la pensie, chiar după sărbători. Lista veniturilor începând cu ianuarie 2025
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro