Vladimir Putin se va deplasa în străinătate. Președintele rus a luat decizia de a vizita câteva țări. Acest lucru se întâmplă pentru prima oară de la invadarea Ucrainei. Oficialul va merge în cursul săptămânii viitoare în două foste republici sovietice din Asia Centrală, a informat duminică televiziunea de stat rusă, citată de Reuters şi media oficiale ruse. Ce va mai face acesta după?
Vladimir Putin a luat decizia de a se deplasa în cursul săptămânii viitoare în Tadjikistan şi în Turkmenistan, două foste republici sovietice din Asia Centrală, a informat duminică televiziunea de stat rusă, citată de Reuters şi media oficiale ruse.
Corespondentul acreditat la Kremlin al televiziunii publice Rossia-1 a susținut că președintele rus va efectua o vizită în Tadjikistan şi în Turkmenistan. Acest lucru se va petrece înainte de a-l primi la Moscova pe președinele indonezian Juko Widodo.
Liderul urmează să se întâlnească în capitala Tadjikistanului cu omologul său Imomali Rahmon, un aliat apropiat al Rusiei. Rusia are cea mai mare vază militară din afara țării pe teritoriul acestei foste republici sovietice care are graniță comună cu Afganistanul.
Oficialul urmează să asiste mai apoi la Aşhabad la summitul naţunilor riverane Mării Caspice. În cadrul evenimentelor vor mai fi prezenți și liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, a indicat Pavel Zarubin.
Amintim faptul că ultima vizită cunoscută a lui Putin în afara Rusiei a avut loc la Beijing la începutul lunii februarie. Acesta convenise atunci cu președintele chinez Xi Jinping un tratat de prietenie ,,fără limite”. Asta se întâmpla cu câteva ore înainte ca ambii să asiste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
Volodimir Zelenski a afirmat în cursul zilei de duminică faptul că țara sa are nevoie de o apărare modernă împotriva rachetelor și a subliniat că rușii au înfrânt la Kiev „o grădiniţă şi un bloc”. Președintele ucrainean a menționat și că în atac a murit un bărbat și alte persoane au fost rănite.
„Rusia a lovit astăzi din nou Kievul cu rachete. Dimineaţa devreme. A doua armată a lumii a înfrânt triumfătoare o grădiniţă şi un bloc. A murit un bărbat, el avea doar 37 de ani. Sunt răniţi, printre ei – o fată numită Zhenia, ea are şapte ani, este fiica decedatului. Şi mama ei este rănită.
Apropo, cetăţean rus. Asta este. Ea nu era ameninţată de nimic în ţara noastră, era în siguranţă, până când Rusia însăşi a decis că totul îi este în mod egal ostil acum – femei, copii, grădiniţe, blocuri, spitale, căi ferate”, a spus Zelenski.