Decizia tranșantă luată de Familia Regală. Se întâmplă peste doar două zile

Decizia tranșantă luată de Familia Regală. Se întâmplă peste doar două zile
Decizia tranșantă luată de Familia Regală

Familia Regală a luat o decizie tranșantă, din cauza pandemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut recent și are legătură cu Ziua Regalității. Custodele Coroanei, Margareta, va susține duminică un comunicat adresat tuturor românilor, a anunțat Casa Regală.

Decizia tranșantă luată de Familia Regală

Astfel, tradiționalele evenimente din data de 10 mai care machează Ziua Regalității au fost anulate în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus.

„În împrejurările actuale, Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei nu va mai organiza evenimentele tradiţionale cu prilejul sărbătorii naţionale de 10 Mai. Astfel, nu vor mai avea loc depunerea de flori şi ceremonialul militar de la Statuia Regelui Carol I, nici sărbătoarea populară ‘Garden Party’ de la Palatul Elisabeta, la care participau, anual, mii de invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va transmite, duminică, un mesaj tuturor românilor cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 Mai”, informează, vineri, Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei într-un comunicat transmis AGERPRES.

Decizia tranșantă luată de Familia Regală
Decizia tranșantă luată de Familia Regală

”Reprezentantul Casei Majestăţii Sale va depune flori şi la bustul Regelui Mihai I din Piaţeta Regelui”

În memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român, un reprezentant al Casei Majestăţii Sale va depune, în mod simbolic, în aceeaşi zi, o coroană de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal.

De asemenea, reprezentantul Casei Majestăţii Sale va depune flori şi la bustul Regelui Mihai I din Piaţeta Regelui, mai informează sursa citată.