14 dec. 2022 | 21:46

Decizia șocantă luată de BCR în România. Nimeni nu se aștepta la asta, totul e oficial de azi

Economic
Decizia șocantă luată de BCR în România. Nimeni nu se aștepta la asta, totul e oficial de azi
„Este un demers legat exclusiv de introducerea unui program de lucru mai flexibil și mai eficient”

Apar din ce în ce mai multe mișcări în piața românească din partea unor companii cu acționariat austriac. Dacă ar fi să ne luăm după tensiunile dintre Austria și România, ai crede că totul are legătură. În primă fază, așa ar părea și decizia șocantă luată de BCR în România, instituție cu capital austriac. Nimeni nu se aștepta la asta, totul e oficial de azi, iar cei conducere nu confirmă sau nu vreo legătură cu ceea ce se întâmplă în aceste zile.

Azi, decizia șocantă luată de BCR în România

COnform unor informații publicate de Profit.ro, una din cele mai importante bănci comerciale din România, BCR a anunțat o decizie șoc în piața imobiliară. Conform datelor, BCR, parte a grupului austriac Erste, a decis să renunțe la aproximativ 14.000 de metri pătrați de imobil.

Este vorba de sediul din zona Orhideea, și anume Business Garden Bucharest. Decizia șocantă luată de BCR în România luată astăzi, vine după ce în urmă cu doi ani inaugura sediul. Conform aceleiași publicații, contractul de închiriere cu proprietarii imobilului Business Garden Bucharest era stabilit până în 2025.

Cei peste 2.000 de angajați care au fost mutați aici, în momentul lansării sediului, au lucrat într-o proporție majoră remote, de acasă. Perioada a coincis, din păcate, cu restricțiile impuse de pandemie. BCR ocupa în proporție de 80% spațiile din acest centru, iar acum a rămas gol.

Decizia luată de BCR azi lasă un gol imens în vistieria companiei de imobiliare Vastint. Deși, conform surselor, BCR a plătit chiria pentru următorii trei ani, decizia șocantă luată azi echivalează cu o pierdere, de aproximativ 6 milioane de euro.

Banca își mută angajații în clădirea deținută de frații Pavăl

Sursele din interiorul băncii BCR au mai declarat publicației Profit că se intenționează mutarea angajaților în celălalt sediu. Situat în Calea Victoriei, sediul aparține unei alte firme de imobiliare, deținute de cei doi frați Pavăl, proprietarii Dedeman.

Clădirea este, de fapt, fostul sediu al celebrei Bancorex, azi denumit Bucharest Financial Plaza, cu o suprafață de 18.000 de metri pătrați, și anume în complexul The Bridge, intenționând să suplimenteze cu alți 5.000 de metri pătrați.

„Decizia de relocare în sediul The Bridge este un demers legat exclusiv de introducerea unui program de lucru mai flexibil și mai eficient, care poartă denumirea de Smartwork@BCR și care a fost lansat în 2021.

Numărul de angajați rămâne același, iar relocarea este un răspuns la dorințele colegilor, care încorporează deja elementele de flexibilitate în viața de birou, de la zile de home office și politica de hot desking.

Hot desking înseamnă crearea de facilități mai bune pentru colaborare și comunicare, prin care colegii pot lucra din orice spațiu din birou: de la săli de ședință, zone de relaxare, cafeterie sau de la birourile din zonele formale și informale“, au transmisreprezentanții BCR, pentru Profit.ro.

Decizia poate părea strict legat de ceea ce se întâmplă în aceste zile (referitor la votul de veto al Austriei). Dar acelerași surse spun că decizia luată de BCR nu are nicio legătură. Este doar vorba de planul de cheltuieli al băncii cu sediile actuale.

Întrebați cei de la Vastint de decizia șocantă luată de BCR, aceștia au declarat că „planurile noastre prezente și viitoare sunt direct corelate cu contractele de închiriere semnate în proiect, motiv pentru care nu putem prezenta detalii, ținând cont de caracterul confidențial al acestora“.