Decizia Simonei Halep, esențială pentru turneul demonstrativ din Africa de Sud. Fostul lider mondial ar fi trebuit să participe la competiția „Africa Cares”, în 18 și 19 decembrie, la Johannesburg. Dar situația creată de apariția noii tulpini Omicron a coronavirusului a determinat-o să anunțe renunțarea la deplasarea în Africa de Sud. Un lucru ce a determinat organizatorii turneului să ia propria decizie în privința competiției.
Decizia Simonei Halep, esențială pentru turneul demonstrativ din Africa de Sud. Fostul lider mondial a avut un final de an ce i-a salvat, practic, anul, precum și clasarea în ierarhia mondială. După finala de la Transylvania Open și semifinala de la Linz, Simona Halep a reușit performanța să se claseze în Top 20 WTA pentru al 9-lea an consecutiv.
După câteva zile de relaxare la Paris, alături de soțul său, Toni Iuruc, Simona Halep a început pregătirea pentru viitorul sezon. Ea a avut antrenamente, conform propriilor declarații. chiar și de Ziua Națională a României.
Sărbătoresc (n.r. – Ziua Națională) pe terenul de tenis, că mâine am antrenament. Dar împreună cu echipa poate mâncăm ceva bun. Mămăliguță cu brânză și smântână aș spune că e mâncarea mea preferată, pentru că mâncam des când eram copil. Îmi place și șoriciul”, a spus Simona Halep.
Dar Simonei Halep nu i-a priit apariția variantei Omicron a coronavirusului. Iar sursa acesteia a fost chiar Africa de Sud, țara unde ar fi trebuit să participe la un turneu demonstrativ, în 18 și 19 decembrie. Competiția „Africa Cares” avea ca scop promovarea tenisului în Africa de Sud și combaterea violenței împotriva femeilor.
Românca urma să joace alături de alte două foste lidere mondiale, dar și de alte nume mari din tenisul feminin: Venus Williams, Martina Hingis, Iga Swiatek și Sloane Stephens. Dar teama de tulpina Omicron și restricțiile de călătorie impuse Africii de Sud au făcut-o pe Simone Halep să renunțe la turneul demonstrativ.
Am anulat, nu mai merg. Nu știu dacă evenimentul s-a anulat, nu vreau să vorbesc tâmpenii. Eu nu mai merg, pentru că mi-e teamă. Nu vreau să risc nimic”, a declarat Simona Halep, potrivit GSP.
Decizia Simonei Halep nu a rămas fără urmări. La cîteva zile distanță, organizatorii evenimentului din Africa de Sud au anunțat amânarea acestuia.
Suntem foarte triști să anunță, amânarea acestui eveniment. Oricum, sănătatea și siguranța spectatorilor și a juătorilor este de cea mai mare importanță și ne-a condus către această decizie. A fost o decizie foarte dificilă ținând cont de tot timpul și toate eforturile alocate organizării acestei competiție, dar și de toată nerăbdarea cu care fanii așteptau un eveniment de asemenea amploare în Africa de Sud”, a declarat Tendai Rukwava, directorul firmei de organizare a turneului „Africa Cares”, citat de tennisuptodate.com.
Turneul va avea loc, totuși, anul viitor, la o dată ce va fi anunțată ulterior.