Mirela Vaida își revine cu greu din șocul suferit pe platourile de filmare ale Antenei 1, luna trecută, când a fost atacată, cu un bolovan, de o femeie cu probleme psihice. Ca astfel de incidente să nu se mai repete, Vasile Muraru, directorul Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, din București, unde Mirela Vaida colaborează, promite să-i asigure o mai bună protecție, pe scenă: ”Dacă spectacolul se va juca şi în spaţii închise, şi mă refer aici în primul rând la incinta teatrului, cea de pe Calea Victoriei, lucrurile se vor simplifica, fiindcă accesul e mult mai ordonat şi controlat. La grădina de vară, însă, atenţia noastră va fi mult sporită, iar paza dublată!”, ne-a spus Vasile Muraru, în exclusivitate pentru Impact.ro.
Mirela Vaida a văzut moartea cu ochii, luna trecută, când a fost victima unui atac cu totul surprinzător, care ar fi putut avea urmări extrem de grave. O femeie complet dezbrăcată a reuşit să pătrundă în studioul emisiunii ”Acces direct”, unde lucrează Mirela, și a aruncat spre vedeta tv cu un bolovan, de fapt cu o bucată de bordură, de aproape patru kilograme. Femeia, care s-a dovedit a avea probleme psihice, a fost imobilizată de colegii din echipa tehnică a emisiunii , iar mai apoi a fost predată Poliţiei.
Prezentatoarea emisiunii a fost profund marcată de cele întâmplate: ”Mă uit mereu în jurul meu, să nu fiu iar atacată”, spunea ea, speriată. Impresionată de situație, colegii Mirelei Vaida, de la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde ea colaborează, au decis să ia măsuri suplimentare de pază în serile în care Mirela Vaida va urca pe scenă:
“Mirela Vaida tocmai se pregăteşte pentru cea mai nouă premieră a teatrului. Una care se numeşte, cum altfel, . Ea va fi protagonista unui recital muzical pe care-l va susţine, alături de simpaticul nostru coleg, Adrian Enache”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, Vasile Muraru, directorul general al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.
El a precizat că premiera va avea loc de îndată ce condiţiile actuale, impuse de pandemia de COVID-19, se vor relaxa, iar evenimentele culturale vor fi reluate pe scară largă.
“Intuiţia mea îmi spune că cel târziu la finele lunii mai vom redeschide Grădina de vară a , din Parcul Herăstrău, cu Mirela Vaida cap de afiş. Ca atare, în serile cu pricina, vom dubla paza. Dacă spectacolul se va juca şi în spaţii închise, şi mă refer aici în primul rând la incinta teatrului, cea de pe , lucrurile se vor simplifica, fiindcă accesul e mult mai ordonat şi mai controlat. La grădină, însă, atenţia noastră va fi mult sporită, iar paza va fi dublată!”, a adăugat acelaşi Vasile Muraru.
Premieră va fi una spectaculoasă:
“Ideea acestei ineditei colaborări a venit din partea colegei mele, Valentina Fătu, şi mă bucur că Mirela Vaida şi Adrian Enache au acceptat imediat colaborarea. Vă promit un show pe cinste, cu o durată de o oră şi jumătate, cu multă muzică bună şi momente de balet!”, a mai spus Vasile Muraru.