Ce decizie a luat Laurențiu Reghecampf în scandalul divorțului de celebra impresară? Răsturnare de situație în procesul dintre cei doi soți! Fanii fostului cuplu așteaptă cu nerăbdare ca totul să se termine, mai cu seamă că cei doi par din ce în ce mai împăcați cu decizia luată. Antrenorul așteaptă ca din clipă în clipă să devină din nou tată, iar agentul FIFA are un pretendent impresionant.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au avut până de curând un mariaj armonios. La urechile fanilor au ajuns până acum câteva luni doar lucruri minunate, ei devenind chiar un exemplu pentru cuplurile din ziua de azi.
Iată că peisajul nu era deloc roz, așa cum lăsau ei să se vadă. Celebra impresară a susținut că bărbatul a mai călcat strâmb de-a lungul căsniciei, dar a încercat să treacă peste pentru a avea o familie așa cum și-a dorit tot timpul, a susținut ea.
Cei doi soți urmează acum să divorțeze, antrenorul mai are puțin de așteptat până să devină tată, iar Anamaria este curtată de un șeic. Soții au trăit o poveste de dragoste de peste 14 ani, dar evenimentele din ultimii ani i-au adus în această situație.
Decizia sportivului din plin proces de divorț face ca sentința finală să fie una care se va pronunța după mai mult timp decât ar fi dorit femeia. În timpul acesta, cea din urmă speră ca în curând să încheie capitolul din viața sa.
Ea ar fi intenționat să se separe de Reghecampf la notar, dar bărbatul nu a fost de acord cu asta și ar fi insistat să aibă loc un proces în instanță. Cu toate astea, blondina nu mai are mult de așteptat până la proces.
„Eu am făcut asta pentru Laurențiu Reghecampf, nu a putut, asta este, se întâmplă în viață să ne întoarcem de unde am plecat. El s-a întors, din păcate.
Păcat de anii și drumul greu pe care i-a parcurs, pentru că a muncit Laurențiu Reghecampf, enorm să ajungă unde a a ajuns alături de mine”, a mai menționat Anamaria Prodan.
„O să vin la divorț. Vreau să scap foarte repede, el nu dorește să divorțeze la notar, deși ne-am rugat în fiecare zi toată familia să mergem la notar să divorțăm, nu dorește. Pe data de 4 aprilie este procesul”, a spus femeia de afaceri.