Decizia categorică luată de angajații Dacia România. Este fără precedent, nu au mai suportat
Constructorul auto român Dacia, deținut de francezii de la Renault, ar putea opri din nou producția. Conform unui comunicat, angajații anunță proteste, posibil grevă, în urma unei dispute legate de salarii, a anunțat Blocul Național Sindical. O altă speță a nemulțumirilor angajaților de la Mioveni este nerespectarea promisiunilor făcute de guvern, privind legislația muncii.
Angajații Dacia Renault anunță proteste ample
Anul 2022, paradoxal, a adus un număr mare de mașini înregistrate. Conform informațiilor, numărul mașinilor noi înmatriculate în România în primele 10 luni ale anului a crescut cu peste 8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai multe mașini noi înmatriculate în această perioadă, respectiv 31.000, au fost autoturisme Dacia, produse în România de grupul francez Renault. Proprietarii fabricii de la Mioveni anunțau creșterea vânzărilor. Cu toate astea, angajații companiei par a fi nemulțumiți de lipsa unor decizii promise de actuala guvernare.
După promisiunile făcute la finele anului trecut, și reînoirea acestora în 2022 de către premier, angajații Dacia s-au văzut lăsați de izbeliște. Reprezentații Blocului Național Sindical spun că promisiunile privind modificarea legislației muncii nu au fost onorate de actuala guvernare. Ca urmare a acestei situații, BNS a emis un comunicat în care anunță proteste masive ale angajaților de la Dacia.
„Aproximativ 5 mii de angajați ai Uzinelor Dacia vor ieși în stradă”
Anunțul a fost făcut de BNS pe pagina oficială de Facebook a organismului de apărare a drepturilor angajaților. Conform acestui material, s-a stabilit și data la care angajații Dacia Renault vor protesta, fiind vorba de 17 noiembrie. Vor ieși în stradă angajații companiei auto, membrii ai Sindicatului Autoturisme Dacia, protestele acestora având legătură cu promisiunile făcute de guvern și neonorate:
„Blocul Național Sindical continuă valul de proteste. Joi, 17 noiembrie, membrii Sindicatului Autoturisme Dacia organizează un miting de protest.
Aproximativ 5 mii de angajați ai Uzinelor Dacia vor ieși în stradă. Principalele nemulțumiri sunt legate de nerespectarea promisiunilor guvernamentale privind modificarea legislației muncii.
De asemenea, membri BNS sunt nemulțumiți și de lipsa măsurilor de plafonare a facturilor la energie. Manifestația va avea loc între orele 13 și 14, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni.”, se arată în textul publicat de BNS pe Facebook.
De cealaltă parte, Dacia Renault a înregistrat cifre pozitive în 2022. Statistica arată că Dacia Jogger înregistrează peste 65.000 de comenzi în 2022 și un mix de 60% pe versiunile superioare în Europa și peste 50% în versiunea GPL3 și în versiunea cu 7 locuri.
Dacia Sandero rămâne cel mai bine vândut vehicul pentru clienții retail în Europa. Cu peste 45.000 de comenzi în Europa în 2022, Dacia Spring 100% electric este al 3-lea cel mai bine vândut vehicul electric către clienții retail din Europa.