Proverbul „Ai carte, ai parte” este frecvent asociat cu ideea că educația unei persoane influențează succesul sau avantajele de care se bucură. Totuși, semnificația acestei expresii are o origine mai profundă și a evoluat considerabil de-a lungul timpului, ceea ce o face demnă de analizat.
Expresia „Ai carte, ai parte” își are originile într-un context istoric specific din Transilvania și nu trebuie înțeleasă literal. Conform profesorului Vladimir Bogosavlievici de la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, în trecut, termenul „carte” desemna documentul funciar care atesta dreptul de proprietate asupra unui teren. Acest document, cunoscut drept „carte funciară”, detalia suprafața și condițiile posesiei. Țăranii au preluat acest termen pentru a se referi la documentul de proprietate, iar expresia „ai carte, ai parte” sugera că deținerea unui astfel de act îți conferea drepturi și respect în comunitate.
De-a lungul timpului, sensul expresiei s-a schimbat considerabil. În perioada interbelică, în mediul rural din România, obținerea unei diplome de studii era un simbol al prestigiului și al influenței. Cei care finalizau cel puțin șapte clase erau respectați și apreciați în comunitate, ocupând adesea funcții de autoritate precum primari, preoți, învățători sau notari. Astfel, expresia „ai carte, ai parte” a început să fie văzută ca o legătură între educație și succesul social și personal.
Astăzi, expresia este frecvent percepută ca un principiu general care sugerează că educația și cunoștințele oferite de „carte” ar trebui să ducă la oportunități și realizări în viață. Această interpretare idealizează educația ca un factor crucial pentru succesul profesional și personal. Totuși, în contextul social actual, această legătură nu este întotdeauna evidentă, iar succesul nu depinde exclusiv de nivelul de educație.