De la Al Doilea Război Mondial nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Este cea mai agresivă și pune stăpânire pe toate popoarele

Ce urmează să se întâmple din punct de vedere economic

Situaţie îngrijorătoare. Specialiştii susţin că de la Al Doilea Război Mondial nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Mai mult, este agresivă şi pune stăpânire pe toate popoarele. Ce urmează să se întâmple în întreaga lume?!

Situaţia îngrijorătoare în care se află omenirea

Declaraţiile făcute de Mihai Purcărea, CEO al BRD Asett Management, sunt de-a dreptul şocante. Acesta susţine că de la Al Doilea Război Mondial nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Mai exact, datoria publică a ţărilor lumii este mai mare decât după evenimentele care s-au încheiat în septembrie 1945.

Acesta a susţinut o conferinţă în cadrul căreia a explicat ce se va întâmpla, în viitorul apropiat cu inflaţia din România.

“Datoria publică a țărilor lumii e mai mare decât cea de după al doilea Război Mondial. Deja am intrat în criza asta cu deficit fiscal mare. Acum spațiul fiscal a fost destul de limitat. Dacă criza va continua, va fi din ce în ce mai dificil pentru Guverne să susțină această revenire. Statele se finanțează acum ieftin prin intermediul băncilor centrale. Vedem acum o creștere aproape verticală a activelor băncilor centrale.

Pe termen scurt și mediu pare că inflația va rămâne foarte jos. De ce e important să avem inflație? Pentru că ar ajuta la reducerea deficitelor. Ca să reduci un deficit ca pondere în PIB trebuie să ai fie o creștere economică foarte mare (posibil, dar puțin probabil), fie să reduci datoria adică să ai surplus bugetar(la fel: dezirabil, dar puțin probabil), fie să ai inflație. Deja vedem FED și BCE că favorizează acum o inflație mai mare”, a spus CEO BRD Asett Management.

Ce se va întâmpla cu dobânzile

Un alt lucru care îi vizează pe românii cu credite sunt dobânzile. Deşi cei mai mulţi se aşteaptă ca această criză economică să ducă la creşterea lor, analiştii susţin că este foarte posibil ca ele să rămână la stadiul actual pentru a finanţa deficitele mari.

“Dobânzile reale sunt negative. Sunt foarte mulți bani generați în sistem. Dacă ne uităm la lei în ultimii ani dobânzile au fost negative. La euro e și mai grav: în ultimii 10 ani am fost constant pe minus. Personal mă aştept că dobânzile să rămână jos pentru a finanța deficitele mari”, a mai declarat Mihai Purcărea, conform HotNews.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI