10 apr. 2023 | 20:10

De ce se sfărâmă drobul de miel, de fapt. Marea greșeală pe care o fac gospodinele. Așa se prepară corect

Utile
De ce se sfărâmă drobul de miel, de fapt. Marea greșeală pe care o fac gospodinele. Așa se prepară corect

Rețetele pe bază de miel sunt populare în această perioadă a anului în rândul românilor. Drobul de miel este un preparat care nu lipsește de pe masa de Paște. Se poate pregăti și acasă. Ingredientele de care ai nevoie sunt organele de la miel. Pentru a obține un produs delicios, gospodinele trebuie să urmeze întocmai rețetele, precum și sfaturile bucătarilor celebri. Iată așadar de ce se sfărâmă drobul de miel.

De ce ingrediente ai nevoie pentru drobul de miel

Drobul este ca un simbol pentru masa de Paște. Reprezintă unul dintre preparatele nelipsite de pe masele românilor, în perioada pascală. Este un preparat tradițional românesc, care este de obicei servit ca aperitiv sau ca parte a unui fel principal însoțit de cartofi fierți și murături.

Este delicios și aromat și de acesta se bucură mulți români în timpul sărbătorilor de Paște. Este făcut din organe de miel, cum ar fi ficatul, inima, plămânii și uneori creierul, care sunt amestecate cu legume și ierburi și apoi coapte în cuptor. Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie, exact, precum și ce trebuie să faci pentru ca drobul tău să nu se sfărâme.

  • 1 kg organe de miel: ficat, inima, plămâni, rinichi, splina
  • 200 de grame ceapă uscată
  • 3 legături de ceapă verde
  • 100 ml ulei
  • 2 ouă mari
  • sare
  • piper
  • 1 prapur miel
  • 50 g unt.

Vezi și Adevărul despre drob de miel, rețetă tradițională de Paște. Secretele la care trebuie să fim atenți

De ce se sfărâmă drobul de miel

Drobul de miel – de ce se sfărâmă

Modul de preparare al drobului de miel

Se începe prin spălarea prapurului și lăsarea acestuia în apă rece. Se spală și măruntaiele de câteva ori, cu apă rece, după care se opăresc rapid, în apă clocotită.

Se pun la fiert în apă cu sare și se lasă timp de 30 de minute de la primul clocot, după care se scot. După ce se răcesc se toacă cubulețe mărunte.

Se toacă mărunt ceapa uscată și cea verde și se continuă cu prăjirea a jumătate din ceapă. După ce se înmoaie se adaugă tocătura și se lasă pe foc la călit, timp de 5 minute, după care se ia de pe foc și se lasă la răcit.

Se bat ouăle cu sare și piper și se amestecă cu tocătura și cu ceapa care a rămas. Se scurge prapurul de apă și se întinde, iar peste el se pune umplutura de mai sus, care se împachetează perfect în acesta. Dacă se va proceda în acest mod, drobul de miel nu se va sfărâma.

Citește și Drob în stil raw vegan, la masa de Paște a Nicoletei Luciu. Ce va pune în el vedeta care a renunțat la carne, lactate și ouă EXCLUSIV

Cât se lasă drobul de miel la cuptor

Pentru a coace drobul ai la dispoziție trei variante:

  • o tavă pentru cozonac se unge cu unt, se pune drobul în această formă și se dă la cuptor, la foc mic, până se rumenește. Cei care doresc, pot pune la mijlocul tăvii, ouă fierte întregi.
  • se turtește drobul ca o turtă și se pune la prăjit în grăsime încinsă, până se rumenește, după care se dă la cuptor pentru 15-20 minute, la foc mic, ca să se pătrundă
  • se unge cu unt o tavă pentru cozonac, peste care se presară pesmet. Se presară pesmet și peste drob, după care se pune în tavă și se dă la cuptor.
Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Monica Tatoiu, ritualul de la care nu se abate de Revelion: „Pe 31 decembrie, la ora 18.00...” Locul îndepărtat unde petrece noaptea dintre ani
Click.ro
Columbia, cel mai mare exportator de mercenari din lume: „Suntem ca fotbaliștii. Recrutorii ne văd munca și ne fac o ofertă”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
DOLIU în lumea politică! A fost celebru și bogat, implicat în tot felul de scandaluri, dar A MURIT acum, la final de an!
Unica.ro
Marea producție cu care Netflix vrea să dea lovitura. Cand va fi lansată
EVZ.ro
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Spynews
Victorie pentru Călin Georgescu în turul 2! Anunțul venit chiar acum despre decizia CCR
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
DECIZIE FINALĂ privind ANULAREA ALEGERILOR! RĂSTURNARE pentru CĂLIN GEORGESCU
Mediaflux
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Andreea Ignat, Michele Răduță și Daniel Dumitrache se luptă diseară, 20:30, în Finala Chefi la cuțite, pentru trofeul sezonului 14
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro