Este un fapt bine cunoscut că, odată cu debutul sezonului cald, își fac apariția și insectele în locuințele sau grădinile noastre. În afară de deranjul fizic pe care îl provoacă, unele pot fi purtătoare de boli. Tu știi de ce să pui o găleată cu apă și nisip în curte? Playtech Știri îți explică în rândurile de mai jos la ce este util acest truc.
Țânțarii sunt unele dintre cele mai deranjante insecte care își fac apariția în sezonul cald. Nu deranjante doar din punct de vedere fizic, fiindcă pericolul pe care îl reprezintă poate depăși această sferă. Aceștia sunt, de obicei, purtători de boli. Mulți români încearcă să îi țină la distanță cât mai mare de proprietăți, în perioada curentă a anului.
Există numeroase modalități prin care poți să scapi de țânțari. Poate fi vorba despre produse sub forma insecticidelor sau produse naturale și organice. Știm deja cu toții că specialiștii recomandă utilizarea a cât mai multe substanțe naturale, pentru a nu ne expune organismul unor riscuri care nu merită din punct de vedere al sănătății.
Există o tehnică simplă, dar eficientă, cu ajutorul căreia poți să ții departe țânțarii de curtea, grădina sau locuința ta. Totul se rezumă la o găleată cu apă și nisip. Nu este deloc dificil să pui în aplicare această metodă. Tot ce trebuie să faci este să umpli o găleată cu apă și nisip și să o plasezi într-o zonă umbrită din curtea ta.
Deasupra nisipului poți să adaugi un strat subțire de iarbă, pentru a îmbunătăți amestecul din punct de vedere estetic, dar nu numai. Vom explica mai târziu ce rol ar putea să joace aceasta. Folosește oricât de multe găleți cu apă și nisip ai nevoie.
Persoanele care au pus în aplicare acest truc au susținut că, după maximum șase săptămâni, nu au mai întâmpinat niciun fel de problemă privind țânțarii. S-ar putea să te surprindă această metodă, însă în spatele său se află o explicație cât se poate de simplă și de logică, pe înțelesul tuturor.
Țânțarii sunt atrași de apa murdară, unde obișnuiesc să își depună ouăle. Nisipul, mai ales împreună cu stratul de iarbă, din găleată creează reacții chimice ce produc o așa-zisă apă murdare, ce atrage insectele. Amestecul prezintă o bacterie ce este inofensivă pentru oameni, însă letală pentru ouăle de țânțari.
Atâta timp cât nu există alte surse de apă stagnată în curte, țânțarii vor alege să se înmulțească în găleți. Pentru că trăiesc doar câteva săptămâni, este de la sine înțeles că în găleata cu apă și nisip se vor înmulți câteva generații de astfel de insecte. În cele din urmă, populația de țânțari va muri.