Este un truc folosit de bunicii noștri, simplu, eficient, dar pe care puțin îl mai aplică în prezent. Află, în rândurile de mai jos, de ce este recomandat să plantezi roșiile în coji de ceapă.
Sănătatea plantelor este esențială pentru a obține o recoltă bogată. Pentru asta, nu trebuie să le oferim doar un sol potrivit, îngrășământul cel mai bun, udarea și expunerea la lumina soarelui de care au nevoie, ci și protecție împotriva numeroaselor boli și insecte dăunătoare ce le pot afecta.
Cel mai des întâlnit inamic al legumelor și fructelor este viermele de sârmă. Dacă nu luăm măsuri pentru a-l ține la distanță, ne putem trezi cu răsadurile complet distruse.
O metodă simplă, deloc costisitoare și eficientă era folosită de bunicii noștri, care plantau roșiile în coji de ceapă. Metoda a fost explicată, pas cu pas, într-un videoclip publicat pe canalul de YouTube „La Țară”.
„Am îmbunătățit solul cu mraniță netratată și am plantat roșiile în șanțuri. Pentru combaterea viermilor sârmă am pus foi de ceapă la fiecare răsad în parte. Cojile de ceapă conțin foarte multe microelemente necesare plantelor (calciu, potasiu, mangan, magneziu, fier, cupru, seleniu, crom, bor etc.) reprezintă un îngrășământ natural, au proprietăți bactericide și fungicide de asemenea, sunt un bun insecticid și dezinfectant”, spun legumicultorii.
Te-ar putea interesa și: Ce a păţit o femeie care voia să cumpere roşii româneşti din piaţă. A rămas fără cuvinte când a ajuns la tarabă
Foile de ceapă nu sunt doar eficiente ca insecticid pentru protejarea culturilor de roșii, ele sunt și un îngrășământ natural cu proprietăți fungicide și bactericide.
Nutrienții esențiali din compoziția lor le oferă și un rol hrănitor pentru plante. Sunt bogate în fosfor, potasiu și sulf, compuși ce ajută la îmbunătățirea sănătății răsadurilor și la creșterea vigorii acestora.
În plus, ajută și la drenajul solului în care cresc plantele, datorită structurii poroase, de aceea sunt foarte importante în cazul răsadurilor de roșii, ale căror rădăcini și tulpini putrezesc dacă stau într-un sol prea umed.
Foile de ceapă conțin azot și calciu, elemente ce sporesc fertilitatea substratului. Acest lucru va însemna nu doar o recoltă mai bogată de roșii, dar și una de bună calitate.
Te-ar putea interesa și: Când se plantează răsadurile de roșii. Ce temperatură trebuie să aibă solul, de fapt